Numărul ogivelor nucleare - operaţionale - din lume a crescut în 2022, din cauza Rusiei şi Chinei, relevă un raport publicat miercuri - ”Nuclear Weapons Ban Monitor” - de către ONG-ul norvegian Norsk Folkehjelp, relatează Belga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La începutul lui 2023, cele nouă puteri nucleare oficiale şi neoficiale deţineau 9.576 de focoase nucleare, gata să fie folosite, reprezentând o putere echivalentă cu ”peste 135.000 de bombe (ca cea lansată de către americani la) Hiroshima", se arată în acest raport.

Aceste cifre sunt publicate în contextul în care Moscova a agitat în mai multe rânduri ameninţarea nucleară în legătură cu invazia rusă a Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că a încheiat un acord cu Minskul în vederea desfăşurării de armamnet nuclear ”tactic” în Belarus, o ţară care se află la frontiera cu Uniunea Europeană (UE) şi NATO.

Adăugarea unui număr de 136 de ogive în stocul nuclear mondial anul trecut este pusă pe socoteala Rusiei, care deţine cel mai mare arsenal nuclear din lume - 5.889 de focoase operaţionale -, dar şi a Chinei, Indiei, Coreei de Nord şi Pakistanului.

”Această creştere este îngrijorătoare şi prelungeşte o tendinţă care a început în 2017”, denunţă o conducătoare a raportului, Grethe Lauglo Østern.

Stocul total de armame atomice - care le include şi pe cele care retrase din serviciu - continuă, în schimb, să scadă.

Numărul total al acestuia a scăzut de la 12.705 la 12.512 în decurs de un an, din cauza distrugerii unor ogive vechi în Rusia şi Statele Unite.

Introducerea în serviciu a unor noi ogive continuă, iar ”numărul total al armelor nucleare în lume va începe să crească în curând, pentru prima oară de la Războiul Rece”, avertizează Lauglo Østern.

Cele opt puteri nucleare oficiale sunt Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franţa, China, India, Pakistan şi Coreea de Nord, iar Israelul este dotat în mod neoficial cu arma atomică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.