”Nu, Vladimir Putin nu îl duce pe Trump de nas”, aşa cum sugerează fostul consilier american în domeniul securităţii naţionale John Bolton, afirmă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Putin crede că-l poate duce de nas pe Trump”, declara John Bolton marţi, într-un interviu acordat ABC News.

”Putin este inteligent, dur, el vede bine că nu are în faţa sa un adversar serios. Nu cred că Donald Trump îl îngrijorează”, aprecia Bolton.

Fostul consilier al lui Trump, catalogat joi drept ”trădător” de către secretarul de Stat american Mike Pompeo, urmează să-şi lanseze marţi o carte de memorii în care îl prezintă pe fostul promotor imobiliar newyorkez inapt de funcţia de preşedinte şi îl acuză de faptul că a cerut ajutorul omologului său chinez Xi Jinping pentru a fi reales în noiembrie.

Pompeo a denunţat ”minciunile” lui Bolton. ”Este totodată trist şi periculos ca ultimul rol public al lui John Bolton să fie al unui trădător care prăbuşeşte America, încălcând încrederea sacră care-l uneşte cu poporul său”, a denunţat el, dezminţind un pasaj din carte în care Bolton afirmă că i-a spus că Trump spune ”numai prostii”.

Casa Albă a angajat o procedură judiciară cu scopul de a încerca să blocheze apariţia cărţii de memorii a lui Bolton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.