Protestele agricultorilor bulgari faţă de importurile de cereale ucrainene scutite de taxe vamale continuă vineri pentru a treia zi consecutiv, existând blocaje la graniţa cu România, relatează presa locală.
Cultivatorii de cereale spun că protestul trebuie să continue până când îşi va atinge scopul.
Protestatarii din Vidin, unul dintre centrele unde au fost organizate proteste, strigă "Nu-l omorâţi pe producătorul bulgar", relatează Darik News. Peste 80 de fermieri protestau aici în jurul orei locale 10:15, blocând traficul pe E-79 la intrarea în oraş. Fermierii şi agricultori din regiune care au ieşit să-şi exprime nemulţumirea şi-au adus cu ei utilajele agricole grele, cu care blochează drumul. Preşedintele Uniunii Cultivatorilor de Cereale din Vidin, Jeciko Andreinski, a anunţat că drumul E-79 va fi închis timp de o oră, cu jumătate de oră mai mult decât la cele două proteste anterioare.
Tractoarele, deja pentru a treia zi, sunt parcate pe marginea drumului ce duce către podul de peste Dunăre, iar blocajele din acest tronson au dus la cozi lungi de maşini şi camioane, care aşteaptă. Deja la doar zece minute de la începerea blocadei, se formaseră cozi kilometrice de ambele părţi.
Liderul Jeciko Andreinski spune că a munci şi a nu putea să vinzi ceea ce ai produs duce la faliment. "De aceea fermierii protestează, nu atât pentru bani, cât pentru abrogarea regulamentului european privind importul necontrolat din Ucraina al diferitelor cereale şi produse agricole, în urma căruia producţia noastră stă nevândută în depozite", a spus Andreinski.
BLOCAJ LA KARDAM
Şi drumul de la punctul de trecere a frontierei de la Kardam este blocat, a declarat Radostina Jekova, lider al Uniunii Producătorilor de Cereale din Dobrogea. "Sunt peste 70 de camioane ucrainene şi moldoveneşti care trebuie să iasă din ţară, ceea ce înseamnă că au descărcat în Bulgaria. Există o remorcă de floarea-soarelui răsturnată pe şosea", a spus ea.
Ea a precizat că vineri nu au existat protestatari la punctul de control Durankulak. "Practic, Durankulak nu a fost inclus, dar ieri camioanele au trecut prin Durankulak. Până acum, nu au trecut camioane pe acolo, dar se pare că atunci când am blocat graniţa la Kardam, au deviat o parte din camioane. Colegii au fost foarte supăraţi şi ieri au blocat şi Durankulak, dar astăzi nu este niciunul", a precizat ea.
Revendicările producătorilor de cereale rămân aceleaşi, a adăugat Radostina Jekova - încetarea importului fără taxe vamale al produselor ucrainene în Uniunea Europeană, protejarea producţiei interne şi vânzarea produselor bulgare la preţuri corecte.
BLOCAJ LA SILISTRA
Potrivit agenţiei BTA, protestele cultivatorilor de cereale au continuat şi la Silistra. Timp de o oră, aproximativ 20 de utilaje grele au blocat drumul spre punctul de trecere a frontierei în zona feribotului Silistra - Călăraşi. Solicitările fermierilor vizează, la fel, eliminarea regulamentului european privind importurile fără taxe vamale de produse agricole din Ucraina.
"În acest moment, floarea-soarelui bulgărească stă în depozite şi suntem într-un blocaj, pentru că se produce scump. Acestea sunt regulile UE. Ei au creat coridoarele de solidaritate pentru a hrăni lumea a treia, dar producţia ucraineană a rămas în Europa. Comisia Europeană ar trebui să ia act de greşeala sa şi să ia măsuri pentru a-i asigura pe fermierii europeni", a declarat pentru BTA Daniela Dimitrova, preşedinta Asociaţiei Producătorilor de Cereale din Dobrogea subdanubiană.
Pe de altă parte, fermierii din Silistra au declarat că se vor alătura şi ei protestelor programate pentru 7 aprilie în România.
FERMIERII ROMÂNI S-AU ALĂTURAT PROTESTULUI DE LA RUSE
Agricultorii bulgari au organizat vineri un protest şi în apropierea podului de peste Dunăre de la Ruse, blocând timp de o oră cu utilaje agricole traficul în zona punctului de trecere a frontierei.
La fel ca şi în cele două zile precedente, ei au insistat ca regulamentul UE privind importurile de produse agricole fără taxe vamale din Ucraina să nu fie extins pentru Bulgaria. Potrivit protestatarilor, preţurile de piaţă din ultimele luni pentru toate cerealele şi oleaginoasele produse intern nu acoperă costurile de producţie ale acestora.
Milen Koev, preşedintele Uniunii Producătorilor de Cereale de la Dunăre, a declarat că scopul protestului, organizat pentru a treia zi consecutiv, este de a apăra producţia bulgară.
"Întâlnirea de ieri cu preşedintele Rumen Radev ne-a mulţumit. Dar vrem ca Europa să audă că noi, fermierii europeni, respectăm toate regulile şi merităm să lucrăm fără să fim deranjaţi", a declarat Koev, citat de BTA. El a spus că şi cultivatorii români de cereale din oraşul Giurgiu s-au alăturat protestului de miercuri.
"Suspendăm deocamdată protestele, dar rămânem pregătiţi", a mai spus Koev.
MINISTRUL AGRICULTURII DIN BULGARIA, SOLIDAR CU AGRICULTORII
Ministrul agriculturii din Bulgaria este de acord cu protestatarii. Solidaritatea în Europa trebuie să fie egală, inclusiv cu fermierii care suferă cel mai mult din cauza importurilor excesive de cereale, a declarat ministrul Iavor Ghecev, care a fost la Viden, miercuri, în prima zi a protestului producătorilor de cereale.
El le-a spus fermierilor că începând cu luna septembrie, Ministerul Agriculturii, împreună cu producătorii, a alertat în repetate rânduri instituţiile europene cu privire la anomaliile de pe piaţa cerealelor. "Suntem o ţară solidară cu poporul ucrainean, dar partea de est a Europei suferă mult mai mult decât partea de vest", a declarat ministrul Ghecev.
El a arătat că, potrivit celor mai recente date, depozitele de cereale din ţară au cu o jumătate de milion de tone mai multă marfă, importurile de floarea-soarelui au crescut de 20 de ori faţă de anul de dinainte de război, iar comerţul global în întreaga regiune a Mării Negre este dezechilibrat. Ministrul i-a informat pe protestatari că statul bulgar va solicita Comisiei Europene măsuri suplimentare pentru a permite agricultorilor să lucreze în condiţii normale, pentru că nicio subvenţie nu poate compensa ceea ce un agricultor poate culege. "Sunt aici pentru a vă spune că vocea dumneavoastră este ascultată de stat. Vom propune măsuri suplimentare legate de legislaţia europeană. Cuvintele dumneavoastră vor ajunge în Europa şi împreună le vom apăra. Este timpul să căutăm soluţii generale la nivelul UE", le-a spus ministrul Iavor Ghecev protestatarilor, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Agriculturii din Bulgaria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.