Noul ministru francez de Externe Jean-Noël Barrot efectuează duminică seara o vizită în Liban, anunţă Ministerul de Externe, în timp ce continuă atacuri israeliene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul urmează să ”discute cu autorităţile locale şi să ofere o susţinere franceză umanitară (...). Aterizarea are loc în această (duminică) seara”, anunţă ministerul.

Potrivit programului său oficial, ministrul urmează să predea un ajutor sanitar de urgenţă ministrului libanez al Sănătăţii şi apoi să participe la o reuniune de lucru privind situaţia cetăţenilor francezi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Luni el urmează să fie primit de către premierul libanez Najib Mikati, comandantul armatei, generalul Joseph Aoun, şi preşedintele Adunării Naţionale Nabih Berri.

Jean-Noël Barrot urmează să se întâlnească de asemenea cu Coordonatorul Special al ONU în Liban şi Forţa Interimară a ONU (FINUL).

Franţa a cerut sâmbătă ”încetarea imediată a atacurilor israeliene în Liban” şi a anunţat că se ”opune oricărei operaţiuni terestre” în această ţară, un mesaj transkis de către ministru premierului Libanului într-o convorbire la telefon.

Premierul francez Michel Barnier a catalogat situaţia ”extrem de gravă” şi a anunţat că este ”îngrijorat de securitatea” francezilor din Liban.

Ministerul francez de Externe nu a făcut până în prezent niciun apel către francezi să părăsească această ţară.

Trimisul Special al preşedintelui francez Emmanuel Macron în Liban, Jean-Yves Le Drian, a efectuat cea de a şasea vizită în această ţară săptămâna trecută şi s-a întâlnit cu partidele cu scopul de a le convinge să aleagă un preşedinte libanez.

El nu a făcut nicio declaraţie de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.