Nouăzeci şi cinci de libieni au fost expulzaţi în august din Africa de Sud, după ce s-a descoperit că se antrenau într-o tabără militară clandestină, urmărind pe webcam instrucţii din Libia pentru a intra în Forţe Speciale, dezvăluie avertizori de integritate şi presa sud-africană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cei 95 de bărbaţi, care au pretins când au fost arestaţi că se antrenau în cadrul unei formări de agenţi de securitate, urmau în realitate un curs de pregătire militară al facţiunii mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, au declarat ei ziarelor sud-africane Rapport şi City Press.

Rapport a publicat duminică fotografii şi o înregistrare video provenind de la surse pe care nu le-a dezvăluit, în care apar bărbaţi în ţinută de camuflaj în timpul unor exerciţii militare.

Aceste surse au declarat ziarului că între aceşti libieni se află foşti combatanţi din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), plătiţi să intre în forţele mareşalului Haftar, care controlează estul Libiei, bogat în petrol şi extrem de instabil după îndepărtarea de la putere şi uciderea lui Muammar Gaddafi în 2011.

Cei 95 de libieni au fost formaţi în tir de precizie, paraşutism şi supravieţuirea pe mare.

Potrivit unei surse citate sub protecţia anonimatului de Rapport, ei se antrenau cu arme din lemn, deoarece instructorii se temeau că aveau să folosească armament real pentru a se omorî între ei.

Unul dintre generalii lui Khalifa Haftar supraveghea antrenamentul pe webcam din Libia, pentru a se asigura că este suficient de strict şi aplica uneori pedepse, pentru a asigura disciplina în tabără, potrivit acestei surse.

Potrivit aceleiaşi surse, cei 95 de libieni făceau parte dintr-un grup de peste 900 de libieni care urmau să se antreneze în Africa de Sud în contul lui Khalifa Haftar.

Autorităţile sud-africane nu au comentat aceste dezvăluiri luni.

Libienii au fost arestaţi de poliţie la 26 iulie, în provincia Mpumalanga, în apropiere de Mozambic. într-o fermă folosită aparent ca o tabără militară clandestină.

Ei au sosit în Africa de Sud în aprilie, potrivit autorităţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.