Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a obţinut, sâmbătă, o victorie clară la alegerile parlamentare, Partidul Laburist fiind pe punctul de a avea majoritate absolută în parlament, datorită succesului guvernului în lupta cu pandemia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După numărarea a 95 la sută din voturi, laburiştii sunt în frunte, cu 49 la sută din totalul voturilor, ceea ce ar urma să îi aducă 64 din cele 120 de locuri din parlament.

Niciodată un partid neo-zeelandez nu a mai avut majoritate absolută de la refvorma sistemului electoral, în 1996, ceea ce înseamnă că toţi premierii de atunci şi până acum au guvernat în coaliţie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Mulţumesc tuturor celor care au votat, care şi-au arătat încrederea în noi pentru a continua să conducem relansarea ţării. După acest rezultat, avem un mandat pentru a ne accelera reacţia şi relansarea. Şi vom începe acest lucru mâine”, a spus Ardern.

Înainte de anunţarea rezultatelor definitive, şefa opoziţiei conservatoare şi-a recunoscut înfrângerea. “Felicitări premierului Jacinda Ardern, pe care am sunat-o, pentru că acestea sunt, cred, rezultate extraordinare pentru Partidul Laburist”, a afirmat Judith Collins, preşedinta Partidului Naţional.

Formaţiunea sa a primit 27 la sută din voturi, ceea ce înseamnă că va avea 35 de locuri în parlament, cel mai slab rezultat de după 2002.

Jacinda Ardern, care a împlinit 40 de ani în luna iulie, şi-a axat campanie pe un bilanţ foarte bun în lupta cu pandemia de coronavirus. Noua Zeelandă, care are 5 milioane de locuitori, a înregistrat 25 de decese cauzate de Covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.