Noi inundaţii au avut loc miercuri în centrul Greciei, pentru a doua oară în această lună, oraşul Volos fiind puternic afectat. Luna trecută, o furtună s-a soldat cu moartea a 17 persoane şi a provocat pagube importante, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorităţile au instituit stare de urgenţă în Volos, un oraş cu aproape 140.000 de locuitori, în contextul în care o furtună numită Elias a ajuns pe uscat, transformând străzile în râuri.

Această furtună, a doua care loveşte ţara în trei săptămâni, a provocat deja inundaţii pe insula Evia, în apropiere de Atena. Satele din jurul oraşului Volos au fost evacuate.

La începutul lunii septembrie, centrul Greciei a fost devastat de ploile devastatoare ale furtunii Daniel, care au distrus culturile şi au ucis zeci de mii de animale într-o zonă care este inima producţiei agricole greceşti.

Ministrul agriculturii, Lefteris Avgenakis, a declarat miercuri că echipele de intervenţie au eliminat deja peste 180.000 de cadavre de animale şi păsări.

Printre culturile distruse se numără bumbacul, porumbul, grâul, merele şi kiwi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.