Comisia Europeană (CE) a apreciat joi că negocierile cu privire la viitoarea relaţie a Uniunii Europene cu Regatul Unit după Brexit urmează să continue, în pofida faptului că negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a anunţat că a fost contaminat cu coronavirusul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ţin să vă informez că am fost testat pozitiv (cu) #COVID19. Sunt bine, am un moral bun. Urmăresc, bineînţeles, toate instrucţiunile, la fel ca echipa mea”, a anunţat joi într-un mesaj postat pe Twitter diplomatul francez.

La Londra, un purtătorde cuvţnt al premierului britanic Boris Johnson a anunţat joi că Guvernul britanic se află în contact strâns cu UE, în căutarea unor mijloace de continuare a negocierilor.

Boris Johnson a exclus miercuri orice prelungire a perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie, subliniind însă că discuţiile Guvernuli său vizează în prezent mai mult lupta împotriva epidemiei noului coronavirus decât problema Brexitului.

Londra şi Bruxellesul negociază un acord privind viitoarea relaţie post-Brexit, atât în domeniul relaţiilor comerciale, cât şi în domeniul cooperării în securitate şi justiţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.