Negocerile de pace între Rusia şi Ucraina nu înregistrează, pentru moment, progrese ”semnificative”, apreciază luni Kremlinul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Moscova acuză Kievul de o blocare a acestor negocieri prin poziţii ”inacceptabile” pentru Rusia.

Ucraina a anunţat că vrea să negocieze, dar că nu se va preda şi nici nu va accepta ultimatumuri de la Moscova.

Sunt necesare progrsele ”semnificative” între ruşi şi ucraineneni pentru ca să aibă loc o întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă luni, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Ca să vorbim despre o întâlnire între cei doi preşedinţi trebuie să se facă temele pentru acasă. Este necesar aă aibă loc negocieri şi să se convină asupra rezultatului acestora”, declară Peskov.

”Nu există progrese semnificatve, deocamdată”, subliniază el.

Rusia dă dovadă de mai multă voinţă decât Ucraina în vederea unor acord, aprecază Peskov.

”Acele (ţări) care pot ar trebui să-şi folosească influenţa pe care o au asupra Kievului pentru a-l face mai binevoitor şi constructiv în aceste negocieri”, îndeamnă el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.