Negocieri continuă vineri la Doha în vederea ajungerii la un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, în timp ce un atac sângeros comis de colonişti evrei în Cisiordania provoacă condamnări generale, inclusiv din partea unor lideri israelieni, relatează AFP.
Atacul unui grup de coloniştri israelieni al satului palestinian Jit - soldat cu un mort şi un rănit grav joi - a fost condamnat de către Statele Unite şi de numeroşi lideri israelieni, iar preşedintele israelian Isaac Herzog a denunţat un ”pogrim”.
”Am condamnat ferm pogromul din această seară din Samaria”, scrie Herzog într-un mesaj pe X, folosind numele provinciei biblice corespunzător nordului Cisiordaniei.
Casa Albă a denunţat atacuri ”inacceptabile”.
Potrivit armatei israeliene, zeci de civili israelieni au luat cu asalt joi, către ora locală 20.00 (şi ora României), satul Jit, situat între Nabluz şi Qalqilya, au incendiat clădiri şi vehicule şi au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov.
Militari şi grăniceri ”au evacuat civilii israelieni din oraş” şi l-au predat pe unul dintre ei poliţiei, a declarat AFP un purtător de cuvânt militar.
Potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, un bărbat a fost ucis ”de gloanţele coloniştrilor”, iar altul a fost rănit cu un glonţ în piept.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu ”ia în serios revoltele care au avut loc în această (joi) seara în satul Jit”, a anunţat într-un comunicat biroul acestuia, dând asigurări că ”cei care se fac vinovaţi de orice act criminal vor fi arestaţi şi urmăriţi în justiţie”.
Liderul Partidului Likud (dreapta), Netanyahu guvernează din decembrie 2022 cu susţinerea unor partide de extremă dreapta care promovează extinderea colonizării israeliene în Cisiordania şi chiar anexarea pur şi simplu a acestui teritoriu palestinian pe care Israelul îl ocupă din 1967.
”Participanţii la revolta din această (joi) seara de la Jit nu au nimic a face cu colonizarea şi coloniştii”, a declarat pe X ministrul Finanţelor Bezalel Smotrich, de extremă dreapta, marele arhitect al extinderii colonizării evreieşti în Cisiordania care are loc de la sfârşitul lui 2022, dar mai ales după lansarea Războiului din Fâşia Gaza.
”CRIMINALI”
”Sunt nişte criminali care trebuie să fie trataţi de către autorităţile însărcinate cu menţinerea ordinii publice şi cu toată severitatea legii”, a adăugat el.
Ministrul Apărării Yoav Gallant a ”condamnat ferm” atacul.
De la începutul Războiului în Fâşia Gaza, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, violenţele au ”explodat” în Cisiordania.
Cel puţin 633 de palestinieni au fost ucişi de armata israeliană sau colonişti, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale palestiniene, iar cel puţin 18 israelieni - inclusiv militari israelieni - în atacuri palestiniene sau în operaţiuni ale armatei în zona autonomă palestiniană, potrivit unor date oficiale israeliene.
Colonizarea israeliană în Cisiordania este denunţată cu regularitate drept o încălcare a dreptului internaţional de către ONU, care o consideră drept unul dintre obstacolele majore în stabilirea unei păci de durată între Israel şi Palestina.
La Doha, Ministerul de Externe al Qatarului a confirmat că negocieri în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza urmau să continue vineri.
Mediatorii din Qatar, egipteni şi americani ”rămân ferm angajaţi în continuarea eforturilor lor de a se ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza care să faciliteze eliberarea unor ostatici şi să permită intrarea în (Fâşia) Gaza a unei cantitaţi cât mai mari posibil de ajutor umanitar”, a anunţat într-un comunicat ministerul.
”NIMIC NOU” ANUNŢĂ HAMASUL
Directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) William Burns şi directorii serviciilor de informaţii externe (Mossad) şi interne (Shin Beth) s-au prezentat la aceste discuţii.
Hamasul nu participă la ele, însă, joi seara, unul dintre reprezentanţii mişcării, Osama Hamadan, a declarat AFP că mişcarea i-a informat pe mediatori cu privire la poziţia sa.
Dacă discuţiile vizează ”să stabilească un calendar în vederea implementării a ceea ce s-a prezentat şi acceptat de către Hamas, atunci vom participa, a declarat el.
”Dacă mediatorii reuşesc să oblige (israelul) să accepte acest lucru, noi vom participa (la discuţii). Dar, până acum, nu există nimic nou”, a subliniat el.
”Orice acord trebuie să conducă la un armistiţiu global, la o retragere (israeliană) completă din (Fâşia) Gaza (şi) la întoarcerea persoanelor deplasate”, a reafirmat joi seara la Doha un oficial de rang înalt din cadrul Hamas, Husam Badran.
Discuţiile de la Doha au la bază un plan anunţat la 31 mai de către preşedintele american Joe Biden, care prevede într-o primă fază un armistiţiu de şase săptămâni, o retragere israeliană din zone dens populate din Fâşia Gaza şi eliberarea unor ostatici israellieni în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni.
Benjamin Netanyahu a repetat în kai multe rânduri că va continua războiul - până la distrugerea Hamas -, considerat o organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE).
La 7 octombrie, comandouri Hamas infiltrate în Fâşia Gaza în sudul Israelului au lansat un atac care a antrenat moartea a 1.198 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 111 sunt reţinute în conrinuare în acest teritoriu palestinian, dintre care 39 au fost declarate moarte de către armata israeliană.
Ca ripostă, armata israeliană a declanşat bombardamente aeriene intensive, iar apoi o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, soldată cu cel puţin 40.005 morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Statele Unite estimează că un armistiţiu în Fâşia Gaza ar permite evitarea unui atac al Iranului, care a jurat să răzbune asasinarea, imputată Israelului, a liderului politic al Hamas Ismail Haniyeh la 31 iulie, la Teheran.
Riscul unei escaladări militare în întreaga regiune s-a dublat după asasinarea lui Haniyeh şi a liderului militar al mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah Fuad Shukr, la 30 iulie, într-un atac revendicat de israel în apropiere de Beirut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.