Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat din închisoarea din regiunea Vadimir în care se afla către un loc necunoscut, potrivit avocaţilor săi, citaţi într-un mesaj postat pe Twitter, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În total 45 de state - inclusiv Statele Unite, o mare parte a Europei, Australia, Canada şi Japonia  - au îndemnat vineri Rusia să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi.

Ele denunţă această încarcerare drept ilegală şi cer o anchetă cu privire la otrăvirea opozantului politic cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care Navalnîi îl acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Ambasadorul Poloniei în Consiliului ONU al Drepturilor Omului de la Geneva Zbigniew Czech a citit o declaraţie comună în care aceste ţări denunţă măsurile luate de către autorităţile ruse împotriva opozantului politic drept ”inacceptabile şi motivate politic”.

”Îndemnăm Fderaţia rusă să-l elibereze imediat şi necondiţionat pe domnul Navalnîi şi toate persoanele deţinute în mod ilegal sau arbitrar din cauză că şi-au exercitat în mod paşnic dreptul la libera reuniune şi asociere, la libertatea de exprimare şi de opinie şi la libertatea religiei sau credinţei”, se arată în declaraţie.

”Suntem de asemenea îngrijorate de numărul mare de arestări arbitrare al unor manifestanţi care îşi exprimă susţinerea faţă de domnul Navalnîi în numeroase oraşe reuseşti”, avertizează grupul de 45 ţări.

”Ele sunt contrare obligaţiilor internaţionale pe care Rusia şi le-a asumat în respctarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la libertate şi la securitatea persoanei şi dreptul la un proces echitabil”, acuză ambasadorul Poloniei la Geneva Zbigniew Czech, în numele grupului.

”Suntem deosebit de îngrijoraţi de anumite amendamente legislative recente şi de modificări constituţionale care restrâng un pic şi mai mult drepturile şi libertăţile”, declară el.

”Această declaraţie este la fel de istorică precum represiunea din Rusia”, subliniază John Fisher, directorul ONG-ului Human Rights Watch la Geneva.

Rusia a respins mereu acuzaţiile la adresa sa drept un amestec în afacerile interne ruse.

Activistul împotriva corupţiei s-a simţit rău, în august, la bordul unui avion în Siberia, în drum către Moscova.. El a fost spitalizat de urgenţă în Rusia şi apoi a fost transferat în Germania.

Kremlinul neagă că ar fi jucat vreun rol în acest dosar.

Navalnîi a fost arestat la revenirea în Rusia, în ianuarie. El a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închsoare cu privire la încălcarea condiţiilor unei condamnări cu suspendare într-un dosar de fraudă din 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.