Lideri europeni intenţionează să se întâlnească miercuri seara la Bruxelles cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre eventuala desfăşurare a unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina, relatează POLITICO.
Întâlnirea are loc în urma presiunilor din partea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru ca ţările europene să monitorizeze orice viitor acord de pace între Kiev şi Moscova prin trimiterea de trupe în Ucraina, au declarat pentru POLITICO cinci persoane care au cunoştinţă despre întâlnire.
În plus faţă de Rutte şi Zelenski, printre participanţii invitaţi se numără: cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele polonez Andrzej Duda, preşedintele Consiliului European António Costa şi preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au declarat persoanele respective.
Agenţia de presă poloneză PAP a fost prima care a relatat despre această întâlnire, iar potrivit Reuters, vor participa de asemenea premierul italian Giorgia Meloni şi premierul britanic Keir Starmer.
Purtătorii de cuvânt ai lui Scholz, von der Leyen, Macron, Costa şi Rutte nu au putut fi contactaţi sau au refuzat să comenteze, menţionează POLITICO.
Reuniunea va fi organizată în marja unui summit UE-Balcanii de Vest care va avea loc miercuri după-amiază, pentru care liderii UE se vor deplasa la Bruxelles, şi va fi găzduită de secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Macron a fost joi la Varşovia pentru a discuta despre trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina, dar a fost refuzat de premierul polonez Donald Tusk.
CITEȘTE ȘI Donald Tusk spune că nu intenţionează să trimită trupe poloneze în Ucraina în cazul unei încetări a focului
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.