Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunţat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat o propunere a cancelarului german Angela Merkel vizând să permită unor experţi germani să supervizeze navigaţia în Strâmtoarea Kerci, teatrul unui violent incident armat între marinele rusă şi ucraineană în noiembrie, relatează Reuters.
Kremlinul şi-a dat unda verde în urmă cu o lună, însă experţii germani nu au venit încă la faţa locului, a precizat Lavrov.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, aflat într-ovizită la Moscova, şi-a exprimat la rândul său satisfacţia faţă de faptul că traficul maritim a revenit la normal în Strâmtoarea Kerci, care desparte teritoriul rus de Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de rusia în 2014.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Accesul în Strâmtoarea Kerci este liber, este ceea ce spun toate părţile vizate”, a declarat el.
Marina rusă a imobilizat, la 25 noiembrie, trei nave de război ucrainene pe care le-a acuzat că au intrat în apele teritoriale ruse, pe când traversau Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră în Marea Azov, la care Ucraina dispune de porturi.
În urma acestui incident armat, preşedintele Petro Poroşenko a impus legea marţială în estul ţării, anunţând că se temea de o invazie rusă.
Ministrul german de Externe a abordat, de asemenea, în cadrul vizitei sale la Moscova problema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), din care Statele Unite vor să se retragă, acuzând Rusia că-l încalcă.
Subliniind importanţa acestui acord de dezarmare nucleare pentru securitatea Germaniei, Heiko Maas a apreciat că încă mai este posibil ca Tratatul INF să fie salvat, dacă Rusia acceptă să renunţe la rachete de croazieră pe care le-a dezvolat încălcând prevederile tratatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...