Statele Unite au avertizat ONU cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Rusia, acuză ele, cu ucraineni de eliminat în cazul unei invazii, se arată într-o scrisoare pe care AFP scrie că a putut-o consulta.
Statele Unite dispun de ”informaţii credibile care arată că forţele ruse întocmesc liste cu ucraineni de ucis sau de trimis în lagăre, în cazul unei ocupaţii militare” a Ucrainei, acuză Statele Unite în această scrisoare trimisă Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet.
Washingtonul citează ”informaţii credibile” cu privire la o folosire a forţei în vederea ”dispersării unor manifestaţii paşnice” sau a oricărei forme de opoziţie a societăţii civile ucrainene în această scrisoare semnată de de către Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, la Geneva, Bathsheba Nell Crocker.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Diplomaţia americană a avertizează că o invazie rusă a Ucrainei ar putea antrena abuzuri, de exemplu răpiri sau acte de tortură, şi ar putea ţinti disidenţi politici.
Kremlinul a denunţat, la mijlocul lui februarie, o ”isterie” americană privind Ucraina.
Secretarul de Stat american Antony Blinken a reiterat duminică faptul că Rusia este ”pe punctul de a invada” Ucraina.
Moscova dezminte aceste acuzaţii, în pofida faptului că a mobilizat 150.000 de oameni la frontiera Ucrainei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...