Zeci de mii de protestatari s-au adunat în SUA pentru a cere legi mai stricte asupra armelor, după două atacuri în masă, scrie BBC.
Cei care au participat la sutele de marşuri au scandat "Vreau să nu fiu împuşcat”.
Preşedintele american Joe Biden a susţinut protestele, cerând Congresului "să adopte o legislaţie de bun simţ privind siguranţa armelor”.
În ciuda acestui fapt, şansele de schimbare legislativă sunt susceptibile să fie anulate de republicani.
Nouăsprezece copii şi doi adulţi au fost ucişi în împuşcătura din 24 mai de la Robb Elementary din Uvalde, Texas.
Atacul respectiv şi cel cu c\teva zile mai devreme din Buffalo, New York, în care 10 persoane au fost ucise, a dus la apeluri reînnoite la acţiune privind controlul armelor în SUA.
Sâmbătă, grupul pentru protecţia armelor March For Our Lives – fondat de supravieţuitorii atacului din 2018 la şcoala Parkland din Florida – a declarat că vor avea loc aproximativ 450 de mitinguri în toată ţara, inclusiv Washington DC, New York, Los Angeles şi Chicago.
Grupul a spus că nu îi va lăsa pe politicieni să "nu facă nimic", în timp ce oamenii continuă să moară.
March For Our Lives (MFOL) a declarat că inacţiunea liderilor politici îi ucide pe americani.
"Nu vă vom mai permite să staţi pe loc în timp ce oamenii continuă să moară”, a declarat Trevon Bosley, membru al consiliului de administraţie al MFOL, într-un comunicat.
Adresându-se protestatarilor din Washington DC, unul dintre supravieţuitorii atacului din Parkland, David Hogg, a spus că uciderea copiilor din Uvalde "ar trebui să ne umple de furie şi de cereri de schimbare, nu de dezbateri nesfârşite, ci de cereri de schimbare, acum”.
Garnell Whitfield, a cărui mamă în vârstă de 86 de ani a fost ucisă în cadrul atacu;ui din Buffalo, New York, pe 14 mai, a declarat mulţimilor din Washington: "Suntem aici pentru a cere dreptate. Suntem aici pentru a veni cu cei care sunt suficient de îndrăzneţi pentru a cere o legislaţie sensibilă asupra armelor”.
Printre alte politici, MFOL a cerut interzicerea armelor de asalt, verificarea a antecedentelor pentru cei care încearcă să cumpere arme şi un sistem naţional de licenţiere, care ar înregistra proprietarii de arme.
Tupelo, Mississippi pic.twitter.com/spudHLkOpB
— March For Our Lives (@AMarch4OurLives) June 11, 2022
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.