Dincolo de războiul din Ucraina, se reconfigurează Europa şi apare o nouă arhitectură de securitate, iar dacă Republica Moldova, Ucraina, Georgia vin către Europa înseamnă că România nu mai este la periferia Europei, ci devine un centru de greutate al ei, a declarat vineri seară, la Digi24, adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dacă reuşim să ajutăm Ucraina să vină către familia europeană înseamnă că Republica Moldova vine către Europa, că Georgia vine către Europa şi pentru prima dată în istoria naţională, România nu va mai fi o ţară de frontieră, ci vom fi noul centru de greutate al Europei. Este important, dincolo de acest război, pentru că se reconfigurează Europa”, a declarat Mircea Geoană.

„Aş spune că următoarea perioadă este foarte, foarte importantă. Vorbim despre Ucraina, dar trebuie să fim cu ochii pe un palier mult mai mare”, a atras el atenţia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Ne interesează foarte mult Republica Moldova, este o ţară care are nevoie de sprijin acum”, a continuat el.

„Inclusiv la Washington, inclusiv la Bruxelles, în job-ul meu, în relaţia cu UE, în relaţia cu Parisul, în relaţia cu toate capitalele mari, pledez cauza Republicii Moldova, pentru că pentru o ţară ca Republica Moldova, o şansă de a evada din blestemul geografiei şi de a reveni către Europa civilizată şi către noi toţi apare de două ori pe secol”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.

„Din nou, cărţile se reaşază în Europa şi cred că dincolo de Ucraina, care este o piesă grea şi importantă pe tabla de şah, este foarte important pentru noi, ca alianţă, pentru noi, ca români, să fim siguri că şi Republica Moldova vine către Europa, şi Georgia vine către Europa. Ucraina, Republica Moldova, Georgia venind către Occident înseamnă că România nu mai este la periferia Europei, ci devine noul centru de greutate economic, politic şi tehnologic al Europei”, a explicat el.

„Pentru România şi pentru noi, flancul estic, întărit cu Finlanda, întărit în curând cu Suedia, reprezintă o şansă formidabilă, care depăşeşte într-un fel subiectul Ucraina. Este vorba de o nouă arhitectură de securitate politică, economică, strategică în Europa. În Europa şi lume”, a punctat Mircea Geoană.

CITEȘTE ȘI CSI nu şi-a putut demonstra eficienţa, spune ministrul de externe al Republicii Moldova. Nicu Popescu: „Este foarte important pentru noi să nu ne pomenim singuri într-o regiune extrem de periculoasă. Cu România avem relaţii excelente”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.