Ministrul de externe din Taiwan, Joseph Wu, a declarat într-un interviu pentru postul britanic LBC că se pregăteşte pentru posibilitatea unui conflict cu China în 2027, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Luăm foarte în serios ameninţarea militară chineză. Cred că 2027 este anul la care trebuie să privim cu seriozitate", a spus Joseph Wu.

Serviciile secrete americane consideră că Xi Jinping, liderul Chinei, a ordonat ca armata ţării să fie pregătită până în 2027 să anexeze Taiwanul. China consideră Taiwanul, o insulă democratică şi autonomă, ca fiind o provincie separatistă care trebuie reunită cu partea continentală. De la venirea sa la putere în 2012, Xi a subliniat că problema Taiwanului "nu poate fi transmisă din generaţie în generaţie".

Vineri, ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat că ambele părţi ale strâmtorii Taiwan aparţin Chinei şi că "cei care se joacă cu focul în Taiwan în cele din urmă se vor arde".

Unii oficiali americani cred că un conflict ar putea avea loc mai devreme de 2027. În ianuarie, generalul Mike Minihan, fost comandant adjunct al Comandamentului Indo-Pacific al SUA, a declarat că "instinctul" său îi spune să se aştepte la un conflict în 2025.

Marţi, amiralul John Aquilino, şeful Comandamentului Indo-Pacific al SUA, a declarat în faţa Comisiei pentru servicii armate din Congres că "toată lumea îşi dă cu presupusul" atunci când vine vorba de prezicerea unui termen pentru conflict.

"Capacităţile militare sunt o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru ca Beijingul să lanseze un atac. Pregătirea militară nu sugerează că China va trece la acţiune", consideră Yun Sun, director al programului pentru China la Stimson Center, un thinktank american. Sun a subliniat că autorităţile chineze nu au stabilit niciodată în mod public un obiectiv pentru 2027. "Nu cred că Xi plănuieşte să invadeze Taiwanul în 2027, cu excepţia cazului în care Taiwanul îşi declară independenţa până la acea dată", a spus ea.

Cu toate acestea, comentariile lui Wu, făcute joi, indică măsura în care Taiwanul încearcă să consolideze sprijinul din partea Occidentului înaintea unei posibile invazii, notează The Guardian. În interviu, Wu a subliniat riscurile pe care le-ar reprezenta un conflict pentru Marea Britanie, spunând că "deşi Marea Britanie priveşte China ca pe o oportunitate economică pe termen lung", un atac asupra Taiwanului ar afecta Marea Britanie "într-un mod foarte grav".

"Prin urmare, trebuie să analizăm o modalitate cuprinzătoare prin care Marea Britanie, Taiwanul şi alte ţări să se unească", a punctat şeful diplomaţiei taiwaneze. În special, Wu a subliniat măsura în care Marea Britanie - şi restul lumii - este dependentă de semiconductorii produşi în Taiwan, care fabrică peste 90% din cele mai avansate cipuri pentru calculatoare. "Dacă va exista vreo perturbare a lanţului de aprovizionare sau a căilor de transport maritim, cred că va avea un impact serios asupra restului lumii", a declarat Wu.

Într-un interviu acordat marţi cotidianului The Guardian, ministrul britanic de externe, James Cleverly, a declarat că Marea Britanie nu trebuie să "tragă pur şi simplu obloanele" în relaţia sa cu China. Dar parlamentrii de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de ameninţarea pe care o reprezintă China pentru securitatea regională şi globală.

Wu a făcut o analogie între China şi Rusia, spunând că lumea nu a reuşit să ia în serios poziţiile agresive ale Rusiei în trecut. "Noi nu am împiedicat Rusia să preia Crimeea. Iar ruşii au fost încurajaţi să meargă mai departe şi să iniţieze un război împotriva Ucrainei. Nu am împiedicat China să impună legea securităţii naţionale în Hong Kong. Iar oamenii se întrebau: va urma Taiwanul? Acum Taiwanul simte toată această presiune", a arătat ministrul de externe de la Taipei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.