Ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a afirmat într-o postare pe Twitter că preşedintele american, Donald Trump, distruge credibilitatea SUA în timp ce Iranul lucrează la o soluţie politică în Siria, scrie Reuters.
„În timp ce Donald Trump distruge credibilitatea Statelor Unite şi îşi umileşte aliaţii cu „mici jocuri”, noi suntem încântaţi să interacţionăm cu puteri responsabile astăzi la Teheran pentru a merge mai departe spre găsirea unei soluţii politice în Siria”, a scris Zarif pe Twitter.
„Am căzut de acord să oprim terorismul şi să evităm suferinţa umană”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zarif a postat mesajul în timpul unei întâlniri trilaterale dintre Iran, Rusia şi Turcia care a avut ca scop găsirea unei soluţii pentru conflictul din Siria.
Preşedintele turc, Tayyip Erdogan, a cerut oprirea ostilităţilor în regiunea siriană controlată de rebeli, Idlib şi a declarat că un potenţial atac al guvernului asupra rebelilor ar putea duce la un masacru.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a informat că Moscova se opune opririi ostilităţilor iar liderul iranian, Hassan Rouhani consideră că Siria trebuie să recâştige controlul asupra teritoriului său.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.