Ambasadorul Marii Britanii la Washington nu a greşit cu nimic, consideră ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, conform The Guardian.
Declaraţiile lui Fox vin după ce ambasadorul Marii Britanii în SUA, Kim Darroch, l-a descris pe preşedintele american Donald Trump ca fiind „incompetent” şi administraţia sa ca fiind „disfuncţională”, conform unor memorii diplomatice obţinute de Mail on Sunday.
Ministrul de Externe, Jeremy Hunt, a adăugat că, deşi nu este de acord cu afirmaţiile lui Darroch, este esenţial ca staff-ul diplomatic “să îşi poată exprima opinia”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fox a declarat că a fost “indignat” de scurgerea de informaţii.
“Este ceva neprofesionist, lipsit de etică şi de patriotism”, a afirmat el.
Fox a respins ideea că Darroch ar trebui concediat. “Darroch este văzut foarte bine” în SUA, a declarat Fox pentru BBC Radio 4.
“Nu există o problemă cu ambasadorul. Există o problemă cu etica acestei persoane care a provocat scurgerea de informaţii”, a afirmat Fox.
“Dacă oamenii încet să facă publice informaţii confidenţiale, lăsând la o parte că este o infracţiune, cu siguranţă îngreunează crearea unei încrederi necesare pentru a opera într-un mod eficient”, a precizat el.
Fox a continuat: “Este un eveniment dăunător şi sper că cel responsabil va fi simţi întreaga forţă a disciplinei noastre interne sau chiar a legii”.
Ministerul de Externe al Marii Britanii a ordonat o anchetă privind scurgerea de informaţii.
După ce a fost întrebat în legătură cu comentariile ambasadorului, Trump a afirmat: “Ambasadorul nu a lucrat bine pentru Marea Britanie. Nu suntem mari fani ai lui. Aş putea spune multe despre el, dar nu mă obosesc”.
Hunt a declarat că nu este de acord cu opiniile ambasadorului.
“Este o părere personală şi vor fi mulţi oameni din această clădire (a Ministerului de Externe) care nu sunt de acord cu ea”, a declarat el.
“Cred că administraţia Statelor Unite este foarte eficientă şi avem o relaţie foarte apropiată şi un parteneriat bazat pe valori comune”, a adăugat Hunt.
Hunt a precizat că pentru un serviciu diplomatic eficient este nevoie “de un schimb liber de informaţii şi opinii şi înţelegerea că nu va exista mereu un acord”.
Darroch ar fi spus despre preşedinţia lui Trump că ar putea „să se prăbuşească” şi „să se încheie în ruşine” în notele secrete trimise în Marea Britanie şi obţinute de Mail on Sunday.
„Nu credem că această administraţie va deveni mai normală, mai puţin disfuncţională, mai puţin imprevizibilă, mai puţin stângace din punct de vedere diplomatic şi inaptă”, ar fi scris Darroch.
Conform Mail on Sunday, Darroch l-a descris pe Trump ca fiind „nesigur” şi „incompetent”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.