Mii de susţinători ai opoziţiei s-au adunat duminică în faţa Parlamentului din Tbilisi, în contextul în care guvernul este tot mai criticat pentru modul autoritar, pro-rusesc, în care acţionează, relatează AFP.
Mitingul a fost convocat de principalul grup de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (UNM), fondată de fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, care se află în închisoare, iar manifestanţii au demonstrat cu steaguri georgiene, ucrainene şi ale Uniunii Europene (UE) în spatele unui banner mare pe care scria "Pentru un viitor european".
Manifestanţii au scandat "Trăiască Mişa!", referindu-se la Saakaşvili, care execută o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru "abuz de putere" şi a cărui stare de sănătate s-a deteriorat în ultimele luni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Manifestanţii au cerut "eliberarea deţinuţilor politic şi punerea în aplicare a reformelor" cerute de UE pentru a acorda Georgiei statutul de candidat, a declarat preşedintele UNM, Levan Habeişvili.
Guvernul partidului de la putere, Visul Georgian, este acuzat de încarcerarea opozanţilor, de reducerea la tăcere a presei independente, de colaborarea secretă cu Kremlinul şi de încercarea de a îndepărta ţara de UE.
"Guvernul este controlat de la Moscova, iar obligaţia noastră este să ne salvăm patria de slugile ruseşti", a declarat fostul preşedinte Ghiorghi Margvelaşvili. "Suntem iubitori de libertate, facem parte din familia europeană, respingem sclavia rusească”, a adăugat el.
În urmă cu exact 34 de ani, la 9 aprilie 1989, armata sovietică a reprimat demonstranţii paşnici din Tbilisi care cereau independenţa Georgiei, omorând 21 de persoane, dintre care 16 femei. Doi ani mai târziu, în aceeaşi zi, Georgia şi-a declarat independenţa.
Sub presiunea protestelor în masă, guvernul a renunţat luna trecută la un proiect de lege inspirat de un model rusesc, care prevedea clasificarea ONG-urilor şi a instituţiilor media care primesc peste 20% din finanţare din străinătate drept "agenţi străini".
Statele Unite au anunţat miercuri că au sancţionat patru judecători georgieni, acuzându-i că au abuzat de poziţia lor pentru a servi interesele unui oligarh.
Alături de Ucraina şi Republica Moldova, Georgia a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după ce a început invazia rusă pe teritoriul ucrainean, la sfârşitul lui februarie 2022. În iunie, UE a acordat statutul oficial de candidat Kievului şi Chişinăului, dar a cerut guvernului de la Tbilisi să implementeze mai întâi mai multe reforme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.