Câteva mii de persoane au manifestat duminică la Berlin şi Bruxelles împotriva antisemitismului, în contextul în care incidentele antisemite s-au înmulţit în Europa de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.
Aproximativ 3.200 de oameni au înfruntat ploaia pentru a lua parte la marşul din Berlin, potrivit unei reprezentante a poliţiei.
Protestatarii s-au reunit sub sloganul "Niciodată din nou, acum este momentul", cu referire la Holocaust şi la crimele comise de nazişti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Antisemitismul a devenit "un lucru obişnuit" în societate, a declarat Josef Schuster, preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, în faţa mulţimii prezente la manifestaţie.
"Uneori nu recunosc această ţară", a spus el.
Germania a înregistrat sute de infracţiuni penale după declanşarea conflictului dintre Israel şi Hamas.
În special, autorităţile remarcă un număr tot mai mare de incidente antisemite, inclusiv atacarea unei sinagogi din Berlin cu cocktailuri Molotov în octombrie.
Duminică, poliţia din Berlin a anunţat că autorităţile investighează un incident în capitală, o svastică fiind aplicată pe uşa unei case care arbora un steag israelian.
- "Un rău vechi" -
"Când vorbesc în ebraică pe stradă, mă uit mereu în jur pentru a vedea cine este în preajmă", a declarat pentru AFP Nadine Meshulam, o israeliană care locuieşte la Berlin
O manifestaţie pro-palestiniană a avut loc de asemenea duminică în centrul Berlinului, atrăgând 2.500 de persoane.
La Bruxelles, aproximativ 4.000 de persoane au ieşit în stradă pentru a manifesta împotriva antisemitismului, potrivit poliţiei. Unii au afişat pancarte pe care scria: "Nu trebuie să fii evreu pentru a mărşălui împotriva antisemitismului".
Une manifestation contre l'antisemitisme exemplaire aujourd'hui a Bruxelles. Tres bien organisee, des drapeaux belges uniquement, et une contre-manifestation contre tous les racismes. Un, ou peut -etre 2 exemples, bravo! pic.twitter.com/6uT99kog3x
— Nicolas Tavitian (@TavitianNicolas) December 10, 2023
"Un rău vechi reapare în Europa", a declarat şefa UE, Ursula von der Leyen, la o ceremonie de aprindere a uneia dintre lumânările candelabrului pentru sărbătoarea evreiască Hanukkah, în faţa sediilor Comisiei Europene şi Consiliului European, la Bruxelles.
"Nu ar trebui să aibă ce căuta această ură, mai ales aici, în Europa. Şi nimic nu justifică intensificarea antisemitismului. Niciun război, niciun argument politic nu o poate scuza", a declarat ea.
Ea a adăugat că Uniunea Europeană va crea un nou premiu pentru a celebra patrimoniul cultural evreiesc.
Comisia Europeană a anunţat deja o serie de măsuri pentru a combate creşterea numărului de discursuri şi infracţiuni motivate de ură, inclusiv fonduri suplimentare pentru protejarea lăcaşurilor de cult.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.