Preşedintele american, Donald Trump, ştia că greşeşte atunci când i-a ordonat avocatului personal Michael Cohen să efectueze plăţi ilegale către două femei în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016, a afirmat avocatul într-un interviu difuzat vineri de ABC News, scrie The Guardian.
„Mi-a ordonat să fac acele plăţi. Mi-a cerut să fiu implicat în aceste chestiuni”, a declarat Cohen, cel care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru încălcări ale legii privind finanţarea din campaniile electorale, printre altele.
Trump a afirmat miercuri că nu i-a cerut niciodată lui Cohen să încalce legea: „Nu i-am ordonat niciodată lui Cohen să încalce legea. El este un avocat şi ar trebui să ştie legea”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă preşedintele ştia că acele plăţi către actriţa porno Stormy Daniels şi modelul Playboy Karen McDougal sunt ilegale, Cohen a răspuns: „Bineînţeles”, adăugând că scopul era să îl ajute pe Trump şi campania sa.
Cohen a declarat că este „nervos pe sine” pentru că a fost implicat în aceste afaceri, dar că a făcut aceste lucruri „dintr-o loialitate oarbă” faţă de Trump: „Am fost loial cuiva care, sincer, nu merita acest lucru”.
„Nu este deloc adevărat. Sub nicio circumstanţă nu aş dori să îl fac de ruşine pe preşedinte. El ştie adevărul, eu ştiu adevărul”, a afirmat Cohen,, fiind întrebat despre afirmaţiile lui Trump conform cărora scopul său este să îl facă de ruşine pe preşedinte.
Referitor la negarea lui Trump, Cohen a afirmat: „Nu cred că este cineva care crede acest lucru. În primul rând, nimic nu a fost făcut la organizaţia lui Trump fără ca el să ştie. El mi-a ordonat mie să fac plăţile”.
„El ştie adevărul, eu ştiu adevărul şi alţii ştiu adevărul. Şi acesta este adevărul: oameni din SUA, oameni din întreaga lume, nu credeţi ce spune. Omul nu spune adevărul. Şi este trist că eu trebuie să fiu responsabil pentru faptele sale murdare”, a declarat Cohen.
Cohen a fost condamnat la trei ani de închisoare în New York miercuri pentru infracţiuni care includ declaraţii false în faţa Congresului şi plăţi ilegale făcute către două femei cărora le-a cumpărat tăcerea privind aventurile extraconjugale ale preşedintelui american.
El a recunoscut în august că în ajunul alegerilor prezidenţiale din 2016 a efectuat o plată de 130.000 de dolari către actriţa porno Stormy Daniels şi una de 150.000 de dolari către fostul model Playboy, Karen McDougal. Avocaţii lui Cohen au căzut de acord cu procurorii că acele plăţi au încălcat legile de finanţare a campaniilor, care cer transparenţă şi donaţii individuale de cel mult 2.700 de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.