Regele Charles al Marii Britanii a făcut glume joi şi a spus că i s-a "permis să iasă din cuşcă", în timp ce vizita un colegiu de pregătire militară, la câteva zile după ce şi-a reluat angajamentele publice după diagnosticul de cancer. Programul încărcat l-ar fi împiedicat, potrivit versiunii oficiale, să se vadă cu fiul său cel mic, Harry, care miercuri a venit la Londra, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Îmi cer scuze că v-am luat prin surprindere, dar când a apărut această ocazie şi mi s-a permis să ies din cuşca mea, am vrut să vin să văd", le-a spus Regele Charles soldaţilor în timp ce s-a întâlnit cu personalul militar şi cu familiile lor la 3 Royal School Of Military Engineering, o şcoală militară din sudul Angliei.

Monarhul în vârstă de 75 de ani se simte "foarte încurajat" că se poate întoarce la îndatoririle publice şi poate să fie faţă în faţă cu publicul, a declarat Palatul Buckingham atunci când suveranul şi-a reluat angajamentele, la sfârşitul lunii trecute.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nepotul său, Peter Phillips, declarase într-un interviu televizat că unchiul său a fost frustrat de ritmul recuperării sale.

Vizita la colegiul militar a fost al doilea angajament al regelui în două zile, după ce miercuri a găzduit prima sa petrecere anuală în grădină la Palatul Buckingham.

CHARLES NU A AVUT TIMP DE HARRY

Aceste angajamente l-au împiedicat pe monarhul britanic să-l vadă pe fiul său mai mic, Prinţul Harry, care a venit în Marea Britanie din California în această săptămână, o deplasare rară pe care a făcut-o cu ocazia aniversării Jocurilor Invictus, pe care le patronează.

Un purtător de cuvânt al lui Harry a declarat că o întâlnire între Charles şi fiul său înstrăinat de familia regală britanică "nu va fi posibilă din cauza programului plin al Majestăţii Sale".

Harry a fost, la rândul său, ocupat joi, vizitând la Londra copii ai militarilor răniţi, discutând şi jucându-se cu ei şi petrecând timp cu părinţii lor, a declarat organizaţia de caritate care a găzduit evenimentul.

Miercuri, Harry a marcat cea de-a 10-a aniversare a Jocurilor Invictus, la a căror lansare a contribuit, mergând la Catedrala St Paul.

Cu toate acestea, Harry nu s-a întâlnit cu regele, dar nici cu prinţul William, fratele său.

HARRY ŞI MEGHAN, ÎN NIGERIA 

Potrivit SkyNews, între timp, Harry, căruia i s-a alăturat soţia sa Meghan, a aterizat deja între timp în Nigeria, după ce ducele şi-a petrecut o mare parte din săptămână la Londra, dar nu s-a întâlnit cu tatăl său, regele. Prinţul Harry şi Meghan, ducesa de Sussex, au sosit în Nigeria într-o vizită de trei zile pentru a promova Jocurile Invictus. Pe agendă se află o vizită la o şcoală, înainte ca ducele să se întâlnească cu soldaţi răniţi la un spital militar.

Cuplul va participa, de asemenea, la o sesiune de pregătire pentru organizaţia caritabilă Nigeria: Unconquered - care colaborează cu Jocurile Invictus -, precum şi la o recepţie în cadrul căreia familiile militarilor vor fi onorate. Ducesa va coprezida un eveniment al Femeilor în Leadership împreună cu Ngozi Okonjo-Iweala, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Călătoria marchează prima lor vizită în Africa din 2019, când, în ultima lor vizită oficială în calitate de membri ai familiei regale în activitate, ducele şi ducesa au vizitat Africa de Sud, Malawi, Angola şi Botswana. Este, de asemenea, prima dată când vizitează Nigeria în calitate de cuplu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.