Cel puţin 15 persoane au fost ucise începând de luni în nord-vestul Mexicului în confruntări legate de un război deschis în cadrul cartelului Sinaloa fondat de traficantul de droguri Joaquin „El Chapo” Guzman, potrivit bilanţului prezentat vineri de procurorul local, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întăriri ale forţelor de securitate au fost trimise la Culiacan, capitala statului Sinaloa, unde cadavrele zac uneori pe drum. În total, 20 de persoane sunt de asemenea date dispărute.

Şcoli închise, întreprinderi paralizate, festivităţi de independenţă anulate: confruntările armate dintre două clanuri ale cartelurilor terorizează acest oraş de aproape un milion de locuitori.

Departamentul de Stat a recomandat insistent cetăţenilor americani să nu călătorească în regiune, semnalând „furturi de maşini, împuşcături, operaţiuni ale forţelor de securitate, blocaje rutiere, vehicule incendiate”.

Guvernatorul din Sinaloa, Ruben Rocha Moya, a explicat presei că ciocnirile armate sunt „rezultatul” evenimentelor din 25 iulie.

În acea zi, cofondatorul cartelului, Ismael „El Mayo” Zambada, a fost arestat în sudul Statelor Unite împreună cu unul dintre fiii lui „Chapo” Guzman.

El Mayo l-a acuzat pe fiul fostului său asociat că l-a trădat pentru a precipita arestarea sa.

Violenţele sunt „cu siguranţă" rezultatul luptei dintre susţinătorii lui El Mayo şi cei ai fiilor lui Chapo aka „Chapitos”, a declarat guvernatorul.

Din cauza violenţelor, fętestele de independenţă din 15 septembrie au fost anulate duminică, a declarat guvernatorul: „Nu vor fi festivităţi, nici publice, nici private”.

Şcolile au fost complet închise joi şi vineri. Violenţele afectează şi economia locală.

Cel puţin 2.000 de persoane au renunţat să mai vină la muncă de teama violenţelor, potrivit comercianţilor.

"El Mayo” Zambada a pledat vineri "nevinovat" în faţa unui tribunal din New York pentru acuzaţii de trafic de droguri.

La rândul său, „El Chapo” ispăşeşte o condamnare pe viaţă în Statele Unite pentru trafic de droguri.

Vineri, preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador a menţionat „unele probleme”, în timp ce sute de militari au fost mobilizaţi.

"Există armata, marina, garda naţională”, a spus el, cerând locuitorilor să "acţioneze cu prudenţă, dar fără alarmism".

De asemenea, preşedintele a făcut apel la părţile beligerante să „acţioneze cu un minim de responsabilitate”.

Culiacan a fost zguduit de violenţe la 5 ianuarie, când a fost arestat Ovidio, un alt fiu al lui „Chapo” (29 de morţi, dintre care 10 militari). El a fost de atunci extrădat în Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.