Angela Merkel a salutat la Atena ”acţiunea decisivă” a premierului grec Alexis Tsipras cu privire la noul nume al Macedoniei, dând pagina manifestaţiilor ostile care i-au afectat ultima vizită oficială în 2014, relatează AFP.
Cancelarul german şi-a exprimat ”recunoştinţa” faţă de Alexis Tsipras pentru că a ”întreprins să rezolve” această problemă spinoasă. Ea a făcut aceste declaraţii joi, după o întâlnire de două ore cu omologul său grec, într-o atmosferă de destindere între Grecia şi Germania, faţă de ultimele două sale vizite în 2012 şi 2014, marcate de importante manifestaţii antiausteritate.
Acordul greco-macedonean, semnat la 17 iunie 2018 la Prespes, în cazul în care este validat de cele două parlamente, ”permite Macedoniei de Nord să devină membră NATO şi UE”, a declarat cancelarul. ”Acest acord este în interesul tuturor, al Macedoniei, al Greciei şi al întregii Europe”, a subliniat ea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Alexis Tsipras a vorbit, la rândul său, despre un ”acord model” care ”va aduce stabilitate şi creştere în regiune”. ”Grecia era o parte a problemei şia devenit o parte a soluţiei”, a declarat el după cele două ore ale reuniunii cu Merkel.
Parlamentul macedonean se pregăteşte să decidă dacă redenumeşte ţara ”Republica Macedonia de Nord”, ceea ce ar pune capăt îndelungatului său litigiu cu Grecia. Votul cu privire la patru amendamente constituţionale urmează să aibă loc înaintea date-limită de 15 ianuarie.
O adoptare ar pune capăt mai multor luni de luptă politică feroce în Macedonia. Bătălia va trece la Atena. Schimbarea numelui va intra în vigoare doar după ce Parlamentul grec ratifică acordul încheiat în primăvară între Zoran Zaev şi omologul său grec Alexis Tsipras.
Acordul - vizând să pună capăt unui litigiu vechi de aproape 30 de ani - este susţinut de UE şi Statele Unite, întrucât el urmează să deschidă calea aderăii acestei mici ţări balcanice la UE şi NATO.
Însă, în Grecia, acordul greco-macedonean se află în centrul unei polemici şi riscă să pună la încercare fragila majoritate guvernamentală într-un vot asupra acestui acord în Parlamentul grec.
”ŞANTAJUL LUI MERKEL”
”Pleacă, Merkel!”, ”Nu şantajului lui Merkel privind Acordul de la Prespes!”, se putea citi pe panouri agitate în centrul Atenei, în cursul acestei vizite, care se desfăşoară în condiţii de securtate sporită.
Între cei aproximativ 200 de manifestanţi care au răspuns apelului unor mici partide de stânga, Melina Kotsaki apreciază că ”Merkel vine în Grecia să exercite presiuni asupra Guvernului grec”. ”Ea nu este binevenită în Grecia, i-a făcut să sufere pe mulţi greci!”, adaugă această pensionară.
Vizita Angelei Merkel este percepută drept o susţinere a ţării, care tocmai a ieşit din programele de ajutorare europene în care Angela Merkel a jucat un rol important, luptând să păstreze coeziunea zonei euro.
O apărătoare a disciplinei bugetare în UE, Germania este asociată în spiritul grecilor politicilor de rigoare strictă impuse cu scopul de a contracara criza datoriei, aflată la originea unei ostilităţi între cele două ţări.
Alexis Tsipras, liderul stângii radicale Syriza şi un fervent opozant al austerităţii atunci când a ajuns la putere, în ianuarie 2015, şi-a revizuit complet poziţia şase luni mai târziu, la presiunile UE.
”Noi avem curajul să spunem «nu» vocii intoleranţei care caută să se consolideze în viitoarele alegeri europene”, a mai declarat Tsipras joi, apreciind că ”principalul pericol este emergenţa puterilor antieuropene”.
”Mai degrabă prin cooperare putem cu toţii să avem un viitor mai bun, decât prin naţionalism, care conduce adesea Europa la catastrofă. Noi, germanii ştim deosebit de bine ceea ce înseamnă catastrofele”, a declarat, la rândul său, Angela Merkel.
Cancelarul a ţinut să dea ”asigurări Grecei” cu privire la faptul că aceasta ”poate continua să conteze pe parteneriatul şi prietenia sa cu Germania”, într-o declaraţie acordată cotidianului Kathimerini şi publicată în ediţia de joi.
Vineri Angela Merkel urmează să se întâlnească cu preşedintele Republicii elene Prokopis Pavlopoulos, iar apoi cu liderul Noii Democraţii Kyriakos Mitsotakis, aliatul partidului lui Merkel, Uniunea Creştin Democrată (CDU), în cadrul Partidului Popular European (PPE), în Parlamentul European (PE), înainte să plece din Grecia, către ora 14.00 GMT (16.00, ora României).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...