Opt persoane ale căror cadavre au fost recuperate joi din fluviul St. Lawrence, de la graniţa Canadei şi Statelor Unite, formau două familii, de origine română şi indiană, care probabil încercau să intre ilegal în SUA, a anunţat vineri poliţia canadiană, citată de presa locală. Printre decedaţi sunt şi doi copil din familia de români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Poliţia canadiană a anunţat că a recuperat încă două cadavre, între care al bebeluşului român care era dat dispărut.

CITEȘTE ȘI Români morţi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa dintre Canada şi SUA / Poliţia l-a găsit mort şi pe cel de-al doilea copil al familiei / Premierul Trudeau: O tragedie "sfârşietoare"
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Şase cadavre au fost găsite joi într-o zonă mlăştinoasă în timpul unei căutări aeriene împreună cu Garda de Coastă canadiană.

Una dintre persoanele decedate este un copil de vârstă mică, sub 3 ani, găsit cu un paşaport canadian, a declarat joi poliţia pentru CTV News. Copilul făcea parte din familia de români şi probabil se născuse în Canada, acesta fiind motivul pentru care avea paşaport canadian. Celelalte cinci persoane decedate sunt adulţi.

Un al doilea copil din aceeaşi familie, un bebeluş, este încă dispărut, la fel şi o altă persoană. Autorităţile au trimis la faţa locului un elicopter, investigatori speciali şi scafandri.

Cadavrele, care nu au fost identificate oficial, au fost găsite în Tsi Snaihne în Akwesasne, un teritoriu al băştinaşilor Mohawk care se află la graniţa dintre Quebec, Ontario şi statul New York.

"Probabil că toţi au încercat să intre ilegal în SUA din Canada", a declarat Lee-Ann O'Brien, adjuncta şefului poliţiei din Akwesasne.

Cadavrele au fost descoperite în urma căutării unei alte persoane dispărute, care începuse tot joi. Casey Oakes, în vârstă de 30 de ani, fusese văzut ultima dată miercuri la bordul unei mici ambarcaţiuni de culoare albastru deschis care plecase din capătul estic al Insulei Cornwall. Ambarcaţiunea a fost găsită lângă corpurile celor şase persoane decedate. Poliţia din Akwesasne nu a putut confirma dacă Oakes are vreo legătură cu victimele.

Poliţia spune că aşteaptă rezultatele autopsiei şi ale testelor toxicologice pentru a determina cauza exactă a morţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.