Şefa Guvernului italian Giorgia Meloni salută memoria aliatului său Silvio Berlusconi, care a murit luni la vârsta de 86 de ani, pe care-l consideră ”unul dintre cei mai influenţi oameni din istoria Italiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Silvio Berlusconi era, înainte de toate, un luptător. Era un om căruia nu-i era frică să-şi apere convingerile, iar curajul şi hotărârea sa l-au făcut unul dintre cei mai influenţi oameni din istoria Italiei”, declară Meloni într-un mesaj video difuzat de Cabinet.

Clubul de Fotbal AC Monza, pe care Silvio Berlusconi îl deţinea din 2018, şi Adriano Galiani, vechea mână dreaptă a acestuia, au salutat memoria lui ”Il Cavaliere”.

”Adriano Galliani şi întregul AC Monza plâng dispariţia lui Silvio Berlusconi”, a anunţat clubul lombard într-un mesaj postat pe site.

”Este un gol care nu va putea fi nicodată umplut. Pentru întotdeauna cu noi. Îţi mulţumim pentru tot, preşedinte”, a adăugat el.

După ce a vândul AC Milano, clubul pe care l-a condus timp de peste 30 de ani (1986-2017), Silvio Berlusconi s-a lansat în 2018 întt-o nouă aventură sportivă, preluând Monza, a cărei gestionare, la fel ca a Milano, i-a încredinţat-o lui Adriano Galliani.

Clubul, al cărui stadion se află la zece minute de vila lui Berlusconi, la Ancona, a urcat în ierarhie din divizia a treia în Seria A, vara trecută.

Multe alte cluburi i-au adus un omagiu fostului patron al AC Milan, inclusiv campioana Italiei, Napoli, care i-a transmis condoleanţe preşedintelui clubului Aurelio De Laurentiis şi întregului club.

Vicepremierul italian Matteo Salvini şi-a anulat programul până la noi ordine.

El se afla la Lesa, în Novara, unde a cerut un moment de reculegere pentru Silvio Berlusconi, la aflarea veştii.

Salvini l-a salutat pe Berlusconi drept ”un mare om şi un mare italian”.

”Mulţi l-au iubit, mulţi l-au detestat”, a scris pe Twitter senatorul italian Matteo Renzi.

”În aceste ore, port cu mine amintirea întâlnirilor noastre, numeroaselor stafuri, acorduri, confruntări”, a adăugat el.

Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto evocă ”o mare, o uriaşă durere”.

”O eră se încheie, o eră se termină”, a scris el pe Twitter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.