Toate maşinile noi vândute în UE vor fi dotate cu dispozitive care vor opri automat şoferii din a depăşi limita de viteză legală, scrie The Guardian, care precizează că ,ăsurile vor trebui ratificate de Parlamentul European.
Implementarea acestor dispozitive face parte dintr-o varietate de măsuri de siguranţă care vor fi obligatorii începând cu 2022, alături de frâna automată de urgenţă, aparate electronice de înregistrat date şi o vizibilitate mai bună a camioanelor pentru a putea vedea cicliştii sau pietonii.
Măsura va fi implementată şi în Marea Britanie, chiar dacă Londra va părăsi Uniunea Europeană între timp, autorităţile britanice anunţând că vor respecta noile standarde.
Noile măsuri trebuie ratificate de Parlamentul European, lucru care va avea loc cel mai probabil în septembrie.
Dispozitivul de limitare a vitezei, denumit asistenţă inteligentă privind viteza (ISA) foloseşte date GPS şi recunoaşterea semnelor de circulaţie pentru a detecta limitele de viteză din zona în care se află maşina iar apoi va emite un sunet de avertizare şi va încetini automat dacă vehiculul depăşeşte limita.
Totuşi, şoferii vor putea evita limita impusă de dispozitiv prin apăsarea pedalei de acceleraţie. Acest lucru este permis pentru că în unele situaţii, precum cea în care este necesară depăşirea rapidă a maşinii din faţă, mărirea vitezei poate salva vieţile celor aflaţi în maşină.
Antonio Avenoso, directorul executiv al Consiliului European privind Siguranţa Transportului, a declarat: „Au existat puţine momente în ultimii 50 de ani care ar putea fi descrise ca fiind progrese mari pentru siguranţa drumurilor în Europa. Decizia ca purtarea centurii de siguranţă să fie obligatorie a fost unul dintre ele iar altul a fost reprezentant de primele standarde minime impuse de UE privind siguranţa în 1998 a fost altul”.
„Dacă acordul de aseară va fi primi şi unda verde oficial, va fi încă unul din acele momente, prevenind 25.000 de morţi în 15 ani de la implementare”, a adăugat Avenoso.
Volvo a devenit recent primul producător auto care a anunţat că va limita viteza la toate noile sale maşini, până la 180 km/h, o viteză care este totuşi peste limita legală în toate ţările UE, mai puţin pe autostrăzile din Germania.
De asemenea, toate maşinile vor fi obligate să aibă aparate de înregistrat date pentru a se putea investiga accidentele mai bine. Sistemul care avertizează şoferii că ies de pe banda de circulaţie, care este deja prezent în majoritatea maşinilor, va deveni şi el obligatoriu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.