Un marocan a fost arestat la Barcelona după ce a salutat, pe reţele de socializare, decapitarea lui Samuel Paty, la 16 octombrie, în Franţa, au anunţat sâmbătă autorităţile catalane, relatează AFP.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi-a exprimat susţinerea faţă de refugiatul rus de origine cecenă care l-a decapitat pe profesorul de istorie-geografie, ţinta unei campanii ostile pe reţele de socializare, din cauză că le-a arătat elevilor săi la ore caricaturi cu profetul Mahomed, au anunţat Mossos d'Esquadra.
Bărbatul a fost prezentat sâmbătă în faţa justiţiei din Barcelona.
E a fost eliberat sub control judiciar, iar paşaportul i-a fost confiscat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.