Meteorologii anunţă că toată ziua de vineri şi sâmbătă dimineaţă vremea va fi geroasă, cu temperaturi ce pot să scadă până spre minus 14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor creşte treptat, de la o zi la alta, astfel că vor deveni mult mai ridicate decât cele normale în a doua decadă a lunii decembrie.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 -14 decembrie, în nordul, centrul şi estul ţării valorile termice vor fi mai scăzute faţă de ziua precedentă, astfel că vremea va fi rece pentru această dată, pe arii restrânse geroasă noaptea în depresiunile din estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei. Astfel, tmperaturile maxime se vor situa în general între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor încadra între -11 şi -1 grad, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei până spre -14 grade.
Pe parcursul zilei de vineri, cerul va fi temporar noros şi izolat vor fi fulguieli la munte, în centru şi nord-est, iar noaptea se va însenina în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor sud-vestice şi sudice, unde va mai prezenta înnorări şi vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în Moldova şi Dobrogea, iar noaptea în sudul Banatului, unde vor fi viteze de până la 40...50 km/h.
La munte, în special în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură, vântul va fi puternic, cu rafale de 60...70 km/h, iar dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.
În acelaşi interval, la Bucureşti, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade. Dimineaţa, vor fi condiţii de ceaţă.
În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, valorile termice diurne se vor situa în jurul normelor perioadei şi local, în special în zonele deluroase, peste acestea, iar temperaturile din cursul nopţii vor fi mult mai ridicate decât în intervalul anterior şi uşor peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei de sâmbătă, apoi, începând din sud-vest, o arie de nebulozitate va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi precipitaţii (slabe cantitativ) mixte în Banat şi pe alocuri în sudul Crişanei, în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, predominant sub formă de ninsoare local la munte şi în sudul Transilvaniei, iar în restul teritoriului izolat vor fi posibile fulguieli sau lapoviţă. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi temporar în sudul Banatului şi pe alocuri în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse -5 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali (spre -9 grade) şi uşor mai ridicate pe litoral. Izolat se va semnala ceaţă.
În Capitală, de sâmbătă dimineaţă până duminică dimineaţă, valorile termice, îndeosebi cele din timpul nopţii, vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat, iar spre dimineaţă, vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte. Temperatura maximă va fi de 5...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.
În cursul zilei de duminică şi al nopţii de duminică spre luni, temperaturile vor fi cele normale pentru această perioadă a anului în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Cerul va fi înnorat, iar temporar vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud şi în est, cerul va fi temporar noros, ziua va fi mai cald decât în mod obişnuit la mijlocul lunii decembrie şi pe alocuri vor fi predominant ploi în regiunile sud-estice, iar noaptea izolat în Moldova va fulgui, iar în nordul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. Izolat, se va produce polei. La munte, temporar va ninge slab, iar vântul va fi mai puternic doar în zona montană înaltă şi pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 6 grade, mai ridicate în regiunile sudice, până la 9 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -4 şi 2 grade.
La Bucureşti, în acest interval temperaturile în timpul zilei vor fi peste normele perioadei, cu valori maxime între 6...8 grade şi minime între -2...0 grade. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitaţii redusă. Vântul va sufla slab şi moderat.
MEteorologii mai anunţă că începând de săptămâna viitoare, în intervalul 16 - 19 decembrie, valorile termice vor creşte treptat şi vor deveni mai ridicate decât cele normale în a doua decadă a lunii decembrie în toate regiunile ţării, cu probabilitate pentru precipitaţii mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării.
Aceleaşi tendinşe ale vremii vor fi şi în Bucureşti, cu temperaturi în creştere de la o zi la alta, urmând să devină mult mai ridicate decât cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă în acest interval.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.