Marina iraniană a confiscat, joi, două drone maritime ale Marinei americane în apele internaţionale din Marea Roşie, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dronele au fost în cele din urmă eliberate, dar un oficial american din domeniul apărării afirmă că incidentul pare o escaladare a acţiunilor ostile iraniene împotriva Statelor Unite. 

La începutul acestei săptămâni, un incident similar a avut loc în Golful Persic.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Faptul că acest lucru s-a întâmplat la două zile după tentativa lor nereuşită din Golful Arabiei (Persic) pare a fi o escaladare", a declarat oficialul. 

Incidentul a început joi, a precizat acesta, când nava Marinei iraniene a fost observată scoţând din apă două drone americane "în încercarea de a le fura".

Statele Unite s-au deplasat apoi rapid cu două distrugătoare din apropiere, precum şi cu două elicoptere şi au comunicat prin radio pentru a cere ca dronele să fie returnate. 

Iranienii au fost de acord, dar au cerut să aştepte până vineri, la lumina zilei, din motive de siguranţă, lucru cu care SUA au fost de acord, a precizat oficialul. 

Navele maritime fără pilot, cunoscute sub numele de Saildrone Explorers, operau în apele internaţionale din sudul Mării Roşii, la patru mile de cea mai apropiată bandă de trafic maritim, potrivit Comandamentului Central al SUA.  

Dronele neînarmate operau în zonă de peste 200 de zile fără incidente, a precizat Comandamentul Central, şi făceau fotografii neclasificate ale mediului înconjurător. 

Televiziunea de stat iraniană a difuzat o înregistrare video care arată cum dronele sunt împinse înapoi în apă de pe puntea navei de război iraniene şi a transmis că Marina iraniană a capturat dronele în timp ce efectua o misiune antiteroristă în Marea Roşie.  

"Distrugătorul Jamaran a capturat două nave joi pentru a preveni orice posibil accident ... cele două nave au fost eliberate după ce căile maritime internaţionale au fost securizate şi a fost emis un avertisment către flota americană", a transmis televiziunea de stat. 

Incidentele au loc într-un moment sensibil, în condiţiile în care negocierile privind un acord nuclear relansat par să se clatine. 

Joi, Departamentul de Stat al SUA a declarat că ultimul răspuns al Teheranului la o propunere a Uniunii Europene de resuscitare a acordului nu a fost "constructiv". 

Oficialul american citat a precizat că interacţiunile neprofesionale cu Marina Republicii Islamice Iran sunt rare. Atunci când au avut loc alte incidente neprofesionale, acestea au implicat de obicei navele navale ale Gărzii Revoluţionare Iraniene (IRGC), nu Marina iraniană obişnuită. 

Navele şi ambarcaţiunile mici ale IRGC au avut multiple interacţiuni neprofesionale cu Marina SUA în ultimii ani. 

La începutul acestei săptămâni, Marina americană a împiedicat o navă iraniană să captureze o dronă maritimă americană în Golful Persic, în ceea ce un comandant american de rang înalt a numit un incident "flagrant" şi "nejustificat". 

În timp ce forţele americane din regiune tranzitau luni apele internaţionale, acestea au văzut o navă de sprijin a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran, Shahid Baziar, care tracta o dronă maritimă operată de SUA, cunoscută şi sub numele de navă de suprafaţă fără pilot Saildrone Explorer. 

O navă de patrulare de coastă a Marinei americane, USS Thunderbolt, "opera în apropiere şi a răspuns imediat", a transmis Marina.  

După ce iranienii au ataşat un cablu la drona maritimă, forţele americane din zonă au comunicat direct cu iranienii pentru a le spune că vor drona înapoi, iar iranienii au deconectat în cele din urmă cablul de remorcare. 

SUA utilizează din ce în ce mai mult drone disponibile în comerţ pe care le închiriază pentru a efectua supravegherea maritimă. Oficialul a declarat că, deoarece este vorba de tehnologie comercială, în prezent nu există nicio îngrijorare că Iranul a obţinut acces la tehnologie clasificată. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.