Marea Britanie şi Uniunea Europeană au căzut de acord "în mare parte” în privinţa înţelegerii care va duce la "ieşirea fără probleme” a Regatului Unit din UE, scrie BBC.
Michel Barnier, negociatorul-şef la UE, a declarat după întâlnirea cu secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, că cele două părţi au căzut de acord în privinţa perioadei de tranziţie, vorbind despre un "pas decisiv”.
Barnier a precizat că s-a ajuns la un acord în privinţa drepturilor cetăţenilor UE din Marea Britanie, dar şi ale britanicilor în UE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Atât Marea Britanie, cât şi Uniunea Europeană speră ca termenii unui acord privind perioada de tranziţie să fie aprobaţi la un summit al UE din această săptămână.
Perioada de tranziţie va începe pe 29 martie 2019 şi are ca scop asigurarea unei ieşiri fără probleme a britanicilor din UE pentru a putea exista o o relaţie viitoare bună.
Printre problemele discutate de cele două părţi până acum privind perioada de tranziţie se numără şi drepturile emigranţilor, rolul Curţii Europene de Justiţie în Regatul Unit, contingentul tarifar pentru pescuit, dacă Marea Britanie poate negocia viitoarele relaţii de schimb cu ţările din afara blocului european dar şi graniţa cu Irlanda de Nord şi situaţia Gibraltarului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.