Premierul David Cameron se va întâlni cu liderii europeni în cadrul primei zile a summitului UE, după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar. Acesta va fi primul summit la care reprezentanţii britanici nu vor participa la discuţii. Cameron are responsabilitatea de a-i informa pe omologii europeni cu privire la rezultatele referendumului înainte de a se întoarce la Londra, scrie BBC.
Între timp, Angela Merkel, Matteo Renzi şi Francois Hollande au confirmat că nu vor exista discuţii formale sau informale cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE, înainte ca prim-ministrul britanic să declanşeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.
David Cameron va participa la o cină de lucru cu liderii europeni, după o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însă, premierul britanic demisionar nu va participa la discuţiile liderilor celor 27 de state membre, cu privire la gestionarea crizei generate de ieşirea Marii Britanii din UE.
Acesta va fi primul summit european din ultimii 46 de ani fără reprezentanţii din Marea Britanie.
Între timp, Cameron a precizat că succesorul său va avea responsabilitatea de a invoca articolul 50 pentru declanşarea procedurii de ieşire a Marii Britanii din UE, care poate să dureze până la doi ani.
Marea Britanie îşi va negocia termenii divorţului într-o perioadă limitată, asta dacă celălalte state membre nu aleg să prelungească procesul.
Merkel a susţinut că executivul britanic trebuie să aibă timpul necesar pentru a se pregăti, însă liderii europeni insistă că procedura nu poate fi amânată, întrucât atitudinile anti-europene ar putea să fie contagioase pentru alte state membre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.