Liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că discuţiile privind Brexitul cu guvernul se află într-un impas din cauza dorinţei conservatorilor pentru o dereglementare după ieşirea din UE, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Corbyn a declarat că Partidul Laburist susţine aderarea la o uniune vamală însă se teme că cele două părţi nu vor găsi un compromis.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Trebuie să existe acces la pieţele europene şi mai ales trebuie să existe o relaţie dinamică pentru protejarea condiţiilor şi drepturilor pentru mediu şi la locul de muncă. Am vorbit despre aceste cazuri cu guvernul dar nu există un acord încă”, a afirmat el.
 
Corbyn a subliniat că s-ar putea ajunge la un acord dacă Theresa May este pregătită să accepte cererea laburiştilor pentru o politică privind taxarea comună cu UE.
 
„Guvernul nu pare că este dispus să îşi schimbe poziţia privind liniile roşii pentru că este presat de Partidul Conservator, cel care doreşte să transforme această ţară într-o societate deregulată, cu taxe mici care va face afaceri cu Trump. Nu doresc acest lucru”, a afirmat Corbyn.
 
Corbyn a precizat că Marea Britanie „a pierdut mult timp prin faptul evitarea guvernului de a prezenta problemele parlamentului”, sugerând că el consideră că ar trebui să existe noi voturi în parlament.
 
Corbyn a afirmat că Partidul Laburist „va particip la alegerile europarlamentare ca un partid care este angajat în relaţia sa cu Europa, dar este mai presus de orice un partid care doreşte să unească oamenii. Indiferent de cum au votat în 2016, ei suferă din cauza austerităţii”.
 
„Trebuie să avem o relaţie cu Europa, în afara sau în UE. Avem un parteneriat comercial major cu Europa şi tot ce oferă Farage este să nu mai avem parte de nimic”, a afirmat el, precizând că nu se simte ameninţat de Partidul Brexitului, care a fost lansat săptămâna trecută şi este condus de fostul lider UKIP, Nigel Farage.
 
„Ar trebui să spună acest lucru oamenilor care ar putea rămâne fără loc de muncă în fabrici sau în industria de procesare a alimentelor. Ar trebui să le spună acest lucru celor care chiar suferă. Suntem serioşi în dorinţa noastră de a avea o relaţie serioasă cu Europa. Suntem serioşi în dorinţa de a avea o relaţie cu restul lumii. Nu sunt sigur că el este”, a adăugat Corbyn.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.