Mii de persoane manifestau marţi în oraşul Gaza împotriva planului de pace pe care Washingtonul urmează s-l dezvăluie, menit să soluţioneze conflictul israeliano-palestinian, dar respins deja de către palestinieni, relatează AFP.
Scandând ”planul nu va trece!”, manifestanţii ardeau pneuri, steaguri americane şi portrete ale preşedintelui american Donald Trump.
La Ramallah, la sud de Fâşia Gaza, contestatari agitau steaguri palestiniene şi au călcat în picioare prtrete ale lui Trump.
Adunări erau prevăzute de asemenea la Nablus şi Ramallah în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către israel şi urmează să continue în noaptea de marţi spre miercuri.
Trump i-a primit luni la Washington pe ”prietenul” său, premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi pe liderul opoziţiei israeliene Benny Gantz, care consideră amândoi drept ”istoric” planul american.
Palestinienii, la rândul lor, îl denunţă ca prea favorabil Israelului.
Potrivit palestinienilor şi presei israeliene, proiectul cuprinde între altele anexarea coloniilor israeliene şi a Văii Iordanului - o zonă agricolă şi strategică ce reprezintă aproximativ 30% din suprafaţa Cisiordaniei - şi o recunoaştere oficială a Ierusalimului drept capitala Israelului.
Palestinienii speră ca Ierusalimul de Est să fie capitala Palestinei - statul la care aspiră.
Fâşia Gaza - din care israelul s-a retras în 2005 - este o enclavă sărăcită, guvernată din 2007 de către mişcarea islamistă Hamas.
Hamasul şi Israelul au purtat trei războaie din 2008.
La Ramallah, preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas urmează să conducă marţi seara o reuniune ”de urgenţă” a facţiunilor palestiniene, care au respins deja planul american.
Armata Israeliană a anunţat marţi că a decis ”să desfăşoare întăriri în Valea Iordanului, cu trupe de infanterie”.
”NI VOR EXISTA DISCUŢII”
Un fapt rar, mişcarea islamistă Hamas - la putere în Fâşia Gaza şi ostilă mişcării laice Fatah a lui Abbas, aflată la putere în Cisiordania - urmează să participe la reuniunea de la Ramallah.
”Am invitat Hamasul la întâlnirea de urgenţă a conducerii palestiniene, iar ei vor fi prezenţi”, a declarat pentru AFP un funcţionar palestinian de rang înalt Azzam al-Ahmed.
Un cadru din Hamas, Nasser al-Din al-Shaar, a confirmat prezenţa mişcării.
Palestinienii au îndemnat deja comunitatea internaţională să boicoteze proiectul american, pe care Abbas a refuzat să-l discute cu Trump.
”Nu vor exista discuţii cu americanii, atât timp cât ei nu recunosc soluţia cu două state”, şi anume unul palestinian viabil şi alături de Israel, a declarat un oficial palestinian care a cerut protecţia anonimatului.
Palestinienii urmează de asemenea să poarte discuţii cu conducători ai ţărilor arabe, cu scopul de a formaliza reacţiile fiecăruia faţă de proiectul american, care urmează să fie desvăluit în contextul în care Israelul dă semne de apropiere faţă de unele dintre monarhiile de la Golful Persic, inclusiv Arabia Saudită.
COLONIŞTI ÎMPOTRIVA STATULUI PALESTINIAN
Potrivit unor detalii din planul de pace - divulgate în presa israeliană -, Statele Unite preconizează înfiinţarea unui mic stat palestinian ”demilitarizat” - ceea ce provoacă temeri puternice în rândul mişcării în favoarea colonizării israeliene în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est.
În prezent, aproximativ 600.000 de persoane trăiesc în colonii, în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est, o colonizare care a prins avânt în timpul puterii lui Benjamin Netanyahu, aflat la conducere neîntrerupt de un decendiu, dar mai ales după venirea la putere a aliatului său Donald Trump la Casa Albă.
Partidul Yamina (dreapta radicală) ”se va opune total creării unui stat palestinian şi oricărei renunţări, fie şi de un centimetru, la pâmântul ţării noastre”, a avertizat săptămâna aceasta ministrul israelian al Apărării Naftali Bennett, unul dintre tenorii acestei formaţiuni radicale.
”În cazul anexării (coloniilor israeliene), noi vom susţine acest plan, altfel ne vom opune”, a ameninţat el.
Oficiali din coloniile israeliene s-au dus la Washington să discute despre planul american.
”Suntem cu adevărat perturbaţi. Noi nu putem subscrie unui plan care prevede crearea unui stat palestinian care ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii Israelului şi ne-ar ameninţa viitorul”, a declarat marţi preşedintele Consiliului Regional al Coloniilor din Cisiordania David Ehhayani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...