Câteva mii de musulmani indonezieni au manifestat vineri, la Jakarta, împotriva deciziei controversate a Statelor Unite de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi de a-şi muta ambasada în acest oraş, relatează AFP.
Manifestanţi s-au adunat într-un parc din capitală, agitând steaguri palestiniene şi baderole cu mesaje ostile deciziei preşedintelui Donald Trump.
Preşedintele indonezian Joko Widodo şi-a reiterat vineri, anterior, susţinerea faţă de poporul palestinian.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Împreună cu poporul indonezian, noi continuăm să luptăm alături de palestinieni. Palestina va fi întotdeauna în centrul diplomaţiei Indoneziei”, a declarat el.
Indonezia, cea mai populată ţară musulmană din lume, nu întreţine relaţii diplomatice cu Israelul.
La 6 decembrie, preşedintele Trump a provocat furia palestinienilor şi celor mai multe ţări musulmane, anunţând că recunoaşte Ierisalimul drept capitală a Israelului, rupând astfel cu decenii de diplomaţie americană şi consens internaţional.
Transferul ambasadei este prevăzut luni, pe 14 mai.
Statele Unite urmează să-şi transfere luni ambasada la Ierusalim, sfidând condamnările comunităţii internaţionale şi palestinienilor, care se pot mobiliza într-o perioadă de puternice tensiuni în regiune.
Indicatoare către ”Ambasafa Statelor Unite” la Ierusalim au fost instalate la începutul săptămânii la Ierusalim.
Ele sunt instalate în apropierea sediului Consulatului Statelor Unite la Ierusalim, în partea de sud a oraşului, în care va fi găduită ambasada.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...