Mai multe persoane sunt date dispărute după ce două nave pentru transport de marfă s-au ciocnit în apropierea insulei germane Heligoland din Marea Nordului, a anunţat marţi comandamentul central pentru urgenţe maritime, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Navele Polesie şi Verity s-au ciocnit în jurul orei 03.00 GMT (6.00, ora României), la aproximativ 12 mile marine (22 de kilometri) sud-vest de Heligoland, ceea ce a dus probabil la scufundarea navei Verity, a precizat comandamentul central într-un comunicat.

O persoană a fost salvată din apă şi primeşte îngrijiri medicale, în timp ce alte câteva persoane sunt încă dispărute, a adăugat acesta.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La operaţiunea de salvare participă o navă de salvare, ambarcaţiuni ale poliţiei, un avion cu senzori şi un elicopter, plus alte nave.

Nava Polesie, care transporta 22 de oameni, se află încă plutind la suprafaţa apei, potrivit autorităţilor.

Vasul Verity se îndrepta dinspre Bremen spre oraşul englez Immingham. Polesie naviga de la Hamburg la La Coruna, în Spania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.