Preşedintele francez i-a asigurat vineri, cu puţin timp înainte de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), atât pe cetăţenii francezi, cât şi pe cei britanici, că ”această plecare este un şoc” şi a catalogat Brexitul drept un ”semnal de alarmă istoric”, relatează The Huffington Post.
”Pentru prima oară în 70 de ani, o ţară părăseşte Uniunea Europeană”, a deplâns şeful statului, după care a pledat pentru o Uniune reformată.
”V-aş minţi în această seară spunându-vă că viitorul ţării noastre s-ar putea construi în mai puţină Europă. Dar sunt conştient că trebuie să o reconstruim în profunzime”, a lansat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Emmanuel Macron, care nu a ezitat să-i critice în mod indirect pe susţinătorii Brexitului din cauza campaniei lor electorale făcute din ”minciună, exagerare şi simplificare”, a apreciat că această neîncredere istorică a fost făcută posibilă ”pentru că noi am făcut din Europa un ţap ispăşitor al propriilor noastre dificultăţi, pentru că nu ne-am schimbat suficient Europa noastră”.
Preşedintele Republicii s-a lansat într-o tiradă cu privire la provocările cu care se confruntă marile ţări din lume.
”Să fim lucizi, avem nevoie de Europa mai mult ca niciodată. În faţa Chinei şi a Statelor Unite, pentru a ne apăra interesele, avem nevoie mai mult ca niciodată de Europa. Pentru a reuşi tranziţia climatică, avem nevoie să o facem la nivel european. Pentru a reuşi să ne hrănim, pentru a reuşi să facem faţă marilor transformări migratorii, digitale, tehnologice, avem nevoie de mai multă Europă”.
Însă Europa trebuie făcută ”mai suverană, mai democratică, mai apropiată de concetăţenii noştri şi, deci, mai simplă în viaţa sa de zi cu zi şi pentru ca noi să reuşim să reconstruim un proiect european mai clar”.
”Este o zi tristă, să nu ne ascundem. Însă este o zi care trebuie de asemenea să ne determine să procedăm altfel. La a construi cu încă şi mai multă hotărâre o Uniune Europeană puternică, eficientă şi care să reuşească să vă convingă şi mai mult”, a pledat preşedintele francez.
În afară de acest mesaj foarte politic, şeful statului francez a vrut să insiste asupra faptului că ”în tot anul 2020 vom trăi o perioadă de tranziţie” prevăzută până la 31 decembrie.
”Mâine, în mod foarte practic, nimic nu se va schimba în relaţiile noastre cu Regatul Unit”, a spus el, vrând să-i asigure atât pe francezii din Regatul Unit, cât şi pe britanicii care se află ”în Franţa acasă”, ”azi” şi ”mâine”.
El a evocat de asemenea negocierile cu privire la viitoarea relaţie, subliniind că UE este necesar ”să rămână unită” în 27, pentru a le purta. El l-a primit de altfel pe negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier vineri seara.
Macron vrea ca acest nou ”parteneriat” să fie ”puternic”. ”Dar vreau de asemenea să fie exigent, pentru că vreau să vă protejez, să vă apăr, să protejez unitatea Europei noastre care este indispensabilă”.
El s-a declarat ”profund ataşat ca în timpul acestor negocieri, interesele noastre, adică interesele pescarilor noştri, ale agricultorilor noştri, ale industriaşilor noştri, ale cercetătorilor noştri, ale muncitorilor noştri, ale studenţilor noştri să fie menţinute”.
”Însă nu va fi acelaşi lucru ca relaţia pe care o cunoaştem de decenii. Nu putem fi în acelaşi timp înăuntru şi afară. Poporul britanic a ales să părăsească Uniunea Europeană. Nu vor mai exista aceleaşi îndatoriri, nu vor mai exista, deci, nici aceleaşi drepturi”, a avertizat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...