Preşedintele francez Emmanuel Macron se declară ”hotărât” şi ”lucid” înaintea unei întâlniri, luni seara, cu omologul său rus Vladimir Putin, în toiul unei crize ruso-occidentale în centrul căreia se află Ucraina, şi îndeamnă la ”recrearea procesului încrederii”, relatează BFMTV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El afirmă că vrea să ”angajeze discuţii” în vederea unor ”angajamente reciproce”.

”Sunt hotărâr şi lucid. Nu cred să existe victorie pe termen scurt. Putem împiedica lucruri pe termen scurt. Şi trebuie să încercăm să reangajăm dialogul (...). Nu cred în miracole spontane”, declară el la bordul aeronavei către Moscova.

Locatarul Palatului Élysée ştie că mizează mult, înaintea acestui tête-à-tête cu liderul de la Kremlin, în timpul preşedinţei semestriale a Uniunii Europene (UE), în contextul în care este primul lider occidental de prim-plan care se duce în Rusia de la izbucnirea acestor tensiuni.

Emmanuel Macron evită, astfel, orice triumfalism şi încearcă să reia dialogul între UE şi Rusia, după ce Europa a exclus orice negocieri la începutul crizei.

”În aceste momente de tensiune (...), Istoria ne învaţă că poate merge departe. Eu cred că este mai bine să încerci să angajezi, să recreezi procese de încredere, este o vorbă mare, de transparenţă, de angajament reciproc”, declară el.

El a dat asigurări duminică, la Le Journal du Dimanche (JDD), că nu aşteaptă ”gesturi unilaterale” de la Rusia şi că vrea, mai ales, ”să evite o degradare a situaţiei”,

El a dat totodată asgurări că se află pe aceeaşi lungime de undă cu preşedintele american Joe Biden, în prima linie a conflictului din Ucraina.

”Cred că el (Biden) este (...) de acord că soluţia este în dezescaladare”, a declarat Macron, după ce discutat duminică cu locatarul Casei Albe.

Angajamentul lui Macron în criza ucraineană are legătură cu faptul că şi-a condiţionat anunţarea candidaturii la preşedinţia Franţei la sfârşitul ”vârfului crizei geopolitice”, în La Voix du Nord, săptămâna trecută.

”Nu ştiu (când va avea loc vârful crizei) şi nu sunt sigur că Vladimir Putin ştie asta el însuşi”, a recunoscut Macron.

Unii specialişti mizează pe o ieşire rapidă din criză, însă alţii estimează că interesul Rusiei poate să fie să tragă de timp. A doua ipoteză ar complica intrarea în arena campaniei prezidenţiale a lui Emmanuel Macron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.