Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat marţi, în cadrul unei Conferinţe regionale de susţinere a Irakului, ca Bagdadul, care se află sub influenţa Iranului, să se angajeze pe altă cale cea a unui ”model dictat din exterior”, relatează AFP.
”Vreau să exprim ataşamentul Franţei, prin istoria sa, acţiunea sa diplomatică (...) faţă de stabilitatea regiunii (...), pentru ca să existe o cale care să nu fie cea a unei forme de hegemonie, de imperialism, de model care să fie dictat din exterior”, a subliniat el la acest summit ”Bagdad II”, pe malul Mării Moarte, în Iordania.
Acest summit - la care participă în jurul Irakului şi Franţei principalii actori din Orientul Mijlociu, inclusiv Iranul şi Arabia Saudită, care se află la cuţite - vizează să dezamorseze crizele care zguduie regiunea.
”Irakul este, azi, teatrul unor influenţe, incursiuni, destabilizări, care au legătură cu întreaga regiune”, a declarat preşedintele francez, fără să numească Iranul - reprezentat la Conferinţă de către şeful diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdollahian.
Teheranul îşi consolidează acapararea asupra Irakului, în contextul în care partide proiraniene domună Parlamentul irakian, iar Guvernul provine din această majoritate parlamentară, spre marea nemulţumire a Statelor Unite.
Regiunea este ”încă paralizată de blocaje, disensiuni, amestecuri, subiecte de securitate, iar fără îndoială Irakul, având în vedere ultimele decenii, este una dintre principalele victime ale acestei destabilizări regionale”, a continuat Emmanuel Macron.
”Regiunea are totul pentru a reuşi o agendă regională şi mondială, însă este necesat să depşim împreună disnsiunile momentului”, a subliniat el.
Conferinţa ”Bagdad II” are loc după o primă ediţie în capitala irakiană, în august 2021, la iniţiativa lui Emmanuel Macron şi a Irakului.
Iranul înăbuşeşte în sânge un val de manifestaţii populare, Irakul tocmai a ajuns la un echilibru fragil după un an de criză politică. Siria rămâne un câmp de confruntare între puteri, iar Libanul nu are preşedinte - iar acestea sunt doar câteva dintre crizele regionale.
Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell, care coordonează negocierile în dosarul nuclear iranian, ia parte la reuniune.
Ministrul iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian a apreciatcă acest summit ar reprezenta ”o oportunitate bună” ca Iranul ”să finalizeze” negocierile în dosarul nuclear.
Iranul şi-a acuzat rivalul regional, Arabia Saudită, cu care şi-a întrerupt relaţiile diplomatice în 2016, de încurajarea mişcării de contestare fără precedent din ţară.
”Suntem dispuşi să revenim la relaţii normale şi să redeschidem ambasadele atunci când partea saudită va fi pregătită”, a declarat luni şeful diplomaţiei iraniene.
Intrarea în joc a Iranului în Războiul rus din Ucraina, prin furnizarea de drone Rusiei, complică şi mai mult situaţia.
Această conferinţă reprezintă un test pentru noul premier irakian Mohamed Shia al-Sudani, desemnat după mai bine de un an de impas politic, considerat mai apropiat Iranului decât predecesorul său.
”Primul summit avea ca scop să arate că premierul Mustafa al-Kazimi putea aduce liderii din regiune, mai ales din ţările de la Golful Persic, la Bagdad”, apreciază un cercetător invitat la Consiliul European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR), Hamzeh Hadad.
La cea de a doua ediţie, în Iordania, ”premierul al-Sudani are ca obiectiv să arate că poate menţine aceste relaţii”, consideră el.
”Însă cred că de această dată irakienilor şi neirakienilor le-ar plăcea să vadă o reuniune care să conducă la un program mai serios”, estimează el.
Emmanuel Macron, care a fost luni la bordul portavionului Charles de Gaulle, în largul Egiptului, la tradiţionala sărbătoare a Crăciunului cu trupele, s-a întâlnit cu regele Iordaniei, Abdallah al II-lea, ”un aliat în lupta împotriva terorismului”, potrivit Parisului.
Armata iordaniană a anunţat că se desfăşoară în forţă, de la aeroportul din Amman şi până la centrul de conferinţe de la Marea Moartă, situat la 50 de kilometri vest de capitala regatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.