Lideri politici de stânga şi de dreapta au avertizat joi cu privire la propunerea lui Emmanuel Macron a lui Thierry Breton într-un post în Comisia Ursulei von der Leyen, care ridică, în opinia lor, problema unor conflicte de interese şi unei posibile respingeri în Parlamentul European (PE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Thierry Breton urmează să fie audiat în săptămânile următoare în Comisia Judiciară.

Eurodeputaţii au respins la 10 octombrie candidatura lui Sylvie Goulard, prima candidată a Franţei.

Eurodeputatul EELV Yannick Jadot, avertizează că ”acest lucru va fi uşor, din nou”. ”Thierry Breton este preşedintele Atos, o societate în domeniul digital care primeşte subvenţii europene, unul dintre liderii europeni în supercalculatoare, din nou cu subvenţii europene, iar în portofoliul său ce avem? Domeniul digital. Deci va exista o suspiciune de conflict de interese”, a declarat el la BFMTV şi RMC.

Ministru al Economiei din 2005 în 2007, Thierry Breton este propus să preia un vast portofoliu care cuprinde politica industrială, piaţa internă, domeniul digital, Apărarea şi spaţiul.

”Un patron de pe CAC 40, a cărui întreprindere primeşte subvenţii europene! Nivelul prevenirii conflictelor de interese este sub asta!”, a reacţionat pe Twitter eurodeputata LFI Manon Aubry.

Pe eşicherul drept, de unde provine Thierry Breton, problema este de asemenea ridicată.

Un deputat Les Républicains (LR), Julien Aubert, a declarat la postul de radio RFI că ”înainte cu o săptămână, trebuie să fim atenţi, pentru că Thierry Breton, care are o mare experienţă, a condus o întreprindere, iar reglementările europene în domeniul conflictelor de interese sunt extrem de stricte”.

Eric Woerth, preşedintele LR al Comisiei Finanţelor din cadrul Adunării Naţionale, a apreciat la LCI că audierea de către eurodeputaţi ”am înţeles că va fi complicată, dar cu atât mai bine. Când un parlament este competent săspună sa dau nu unei numiri, el trebuie să-şi exercite acest rol”.

Palatul Elysée a vrut să dezamorseze problema şi a dat asigurări că ”Thierry Breton a dat întotdeauna dovadă de rigoare pentru a evita orice conflict de interese” atunci când a fost ministru, renunţând la dosarele care-l puteau viza.

Atos a anunţat joi că Thierry Breton urmează să fie înlocuit ca director general al grupului, începând de la 1 noiembrie, de către actualul director general delegat Elie Girard.

Însă el rămâne preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupului până la confirmatrea sa în postul de comisar european în Parlamentul European (PE).

BRETON ÎŞI PREGĂTEŞTE DEJA AUDIERILE ÎN PE

CEO-ul grupului informatic Atos Thierry Breton, un fost ministru al Economiei, propus de Emmanuel Macron să fie comisar european, ”se consacră încă din prezent pregătirii audierilor sale în comisiile competente ale PE”, a anunţat el joi.

”Sunt foarte onorat de încrederea care mi-a fost acordată de către preşedintele Republicii Emmanuel Macron şi de către preşedinta-aleasă a CE Ursula von der Leyen”, a adăugat el.

”Înţeleg, pentru Europa şi toţi concetăţenii noştri europeni, importanţa mizelor acestui portofoliu pentru viitorul continentului nostru”, afirmă el.

La două săptămâni după respingerea primei sale candidate, Sylvie Goulard, de către PE, Emmanuel Macron l-a propus joi pe Thierry Breton, în vârstă de 64 de ani, să facă parte din Comisia von der Leyen.

Până la sfârşitul lui noiembrie, candidatul francez este necesar să-i convingă pe eurodeputaţi, deosebit de grijuli iîn privinţa transparenţei.

El urmează să fie audiat mai întâi în Comisia Judiciară a PE, însărcinatăsă se pronunţe cu privire la eventuale conflicte de interese ale viitorilor comisari, care i-a respins deja pe ungarul Laszlo Trocsanyi şi pe românca Rovana Plumb.

El va fi audiat, după aceea, ca Sylvie Goulard înaintea sa, de eurodeputaţi în vederea unei unde verzi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.