Extremistul Thomas Mair a declarat autorităţilor britanice, la puţin timp după arestarea sa, că este un ”activist politic” pentră că a uciş-o pe parlamentara laburistă Jo Cox cu doar o săptămână înainte de referendumul crucial pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Informaţia a apărut abia după ce ucigaşul s-a prezentat miercuri în faţa unei instanţe britanice, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Laburista Jo Cox a fost împuşcată de trei ori şi înjunghiată în repetate rânduri în localitatea Birstall, Yorkshire. Autorităţile l-au arestat imediat după incident pe Thomas Mair. Procurorii britanici au stabilit că suspectul, în vârstă de 53 de ani, era un simpatizant al grupărilor de extremă dreapta, precum şi a asasinatelor politice.

Mair a atacat-o pe laburistă în plină zi, în timp ce aceasta se îndrepta spre o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu alegătorii din propria circumscripţie electorală. În timpul atacatului, suspectul a strigat ”asta este pentru Marea Britanie”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Thomas Mair a locuit în circumscripţia electorală a parlamentarei laburiste timp de câteva decenii, iar acum neagă toate acuzaţiile de omor.

Miercuri, procurorii au anunţat în instanţă că suspectul avea asupra sa în momentul arestării o armă, un cuţit, precum şi manifest privind referendumul pentru Brexit, care a fost realizat de campania ”Puternici în Europa”.

Cei doi poliţişti care l-au arestat pe extremist au declarat în faţa instanţei că suspectul şi-a ridicat mâinele în aer şi a recunoscut că el este persoana căutată.

Poliţiştii Craig Nicholls şi Jonathan Wright au susţinut că l-au doborât la pământ pe Thomas Mair pe o stradă rezidenţială din Birstall.

Mair a recunoscut în timpul arestării că are asupra sa un cuţit, precum şi o armă.

”El a spus că este un activist politic”, a declarat Nicholls.

De asemenea, autorităţile au descoperit o geantă plină de gloanţe în posesia lui Mair.

Avocatul suspectului a atacat declaraţiile făcute de cei doi poliţişti în faţa instanţei, susţinând că clientul său nu a spus nimic în timpul arestării.

Laburista Jo Cox este prima parlamentară ucisă după 1990.

Aceasta era căsătorită cu managerul de campanie Brendan Cox şi avea două fiice. Ea îşi împărţea timpul între locuinţa sa din circumscripţia electorală pe care o reprezenta în Parlament şi locuinţa amenajată pe o barcă de pe râul Tamisa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.