Un total de 22.185 de palestinieni au fost ucişi şi 57.035 răniţi în urma loviturilor israeliene declanşate în Fâşia Gaza din 7 octombrie, iar 207 dintre aceste decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din Gaza, care se află sub controlul Hamas, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La rândul său, Israelul a declarat marţi că trupele sale au ucis în ultimele 24 de ore zeci de militanţi în nordul Fâşiei Gaza, în timp ce avioanele şi tancurile sale şi-au intensificat loviturile în sudul enclavei palestiniene.

Rezidenţii au declarat că lupte grele au avut loc şi în zonele centrale, citând bombardamente ale tancurilor israeliene asupra unor zone din tabăra de refugiaţi Al-Bureij.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

207 palestinieni au fost ucişi şi 338 au fost răniţi în ultimele 24 de ore, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza, ridicând numărul total de morţi palestinieni înregistrat la peste 22.000 în aproape trei luni de război în enclava condusă de Hamas.

Ultimele lupte au avut loc după ce Israelul a anunţat că intenţionează să retragă o parte din trupe, semnalând o nouă etapă în războiul împotriva Hamas, pe fondul îngrijorării globale privind situaţia dificilă a locuitorilor din Gaza.

Bombardamentele israeliene au redus o mare parte din teritoriul palestinian la grămezi de moloz şi i-au aruncat pe cei 2,3 milioane de locuitori într-un dezastru umanitar. Mulţi dintre ei sunt ameninţaţi de foamete şi boli din cauza lipsei de alimente şi a condiţiilor precare de igienă.

Între timp, oficialii israelieni au transmis că ofensiva lor mai are încă multe luni de desfăşurare.

În informarea sa zilnică, armata israeliană a declarat că în ultima zi forţele sale au vizat militanţi în oraşul Gaza, în nordul enclavei, şi în locaţii nespecificate de-a lungul coastei mediteraneene.

"În zona Jabalia, trupele au ucis zeci de terorişti, printre care cei care încercau să planteze dispozitive explozive, alţii care operau drone şi cei care erau înarmaţi", a precizat armata.

De asemenea, trupele au confiscat arme şi au demontat lansatoare de rachete în Khan Younis, în sud, şi într-o şcoală a Naţiunilor Unite din Al-Bureij, a precizat armata israeliană.

Locuitorii din Gaza au declarat că avioanele de război şi tancurile israeliene au intensificat bombardamentele asupra zonelor de est şi de nord din Khan Younis, unde zeci de mii de palestinieni strămutaţi s-au refugiat după ce au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele refugiindu-se în alte părţi ale teritoriului dens populat.

La o casă din centrul oraşului Khan Younis, echipe medicale au recuperat cadavrele a două femei ucise marţi dimineaţă într-un atac aerian israelian, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii.

Hamas şi Jihadul Islamic au spus, în declaraţii separate, că au tras cu mortiere şi rachete antitanc împotriva forţelor israeliene în Khan Younis şi că le opresc să avanseze în zona de vest. Tancurile au fost amplasate la est, la nord şi în centru.

INDICII DE EXTINDERE A CONFLICTULUI

Într-un alt indiciu că războiul se extinde dincolo de graniţele Fâşiei Gaza, soldaţii israelieni care efectuau un raid în Cisiordania ocupată au ucis patru militanţi înarmaţi care trăseseră asupra lor dintr-o casă în satul palestinian Azzun, a declarat armata.

Un oficial israelian a declarat că situaţia de la graniţa cu Libanul, unde forţele israeliene şi luptătorii libanezi din Hezbollah schimbă focuri de artilerie aproape zilnic, nu va fi lăsată să continue.

"Această perioadă de şase luni care urmează este un moment critic", a declarat oficialul.

Aripa armată a Hamas a afirmat luni că a ucis 15 soldaţi israelieni după ce a declanşat un câmp de mine exploziv la est de cartierul Tuffah din oraşul Gaza. De asemenea, Hamas şi-a arătat capacitatea continuă de a viza Israelul după mai bine de 12 săptămâni de război, lansând rachete spre Tel Aviv.

Israelul a promis să elimine Hamas, dar nu este clar ce intenţionează să facă cu enclava dacă va reuşi să o supună şi nici ce se va întâmpla cu perspectiva unui stat palestinian independent.

Israelul a semnalat o nouă fază a ofensivei sale, oficialul israelian declarând luni că armata îşi va reduce forţele în interiorul Gaza în această lună şi va trece la o fază de câteva luni de operaţiuni de "curăţare" mai ţintite.

Reducerea trupelor ar permite unor rezervişti să se întoarcă la viaţa civilă, ar consolida economia israeliană afectată de război şi ar elibera unităţi în cazul unui conflict mai amplu cu Hezbollah, mişcarea susţinută de Iran, a declarat oficialul.

Un oficial american a declarat că decizia pare să indice începutul trecerii la operaţiuni de mai mică intensitate în nordul Fâşiei Gaza. Washingtonul a îndemnat Israelul să reducă intensitatea operaţiunii sale militare. Dar Avi Dichter, membru al cabinetului de securitate al Israelului, a declarat la Kan Radio: "Fără ca infrastructura teroristă a Hamas să fie distrusă şi capacităţile sale de guvernare să fie răsturnate, războiul nu se va încheia".

O altă preocupare principală pentru Israel este întoarcerea sau salvarea ostaticilor deţinuţi de Hamas. Militanţii au capturat 240 de ostatici pe 7 octombrie, iar Israelul crede că 129 sunt încă reţinuţi, după ce unii au fost eliberaţi în timpul unui scurt armistiţiu, iar alţii au fost ucişi în timpul atacurilor aeriene şi al încercărilor de salvare sau de evadare.

Qatar şi Egipt încearcă să negocieze un nou armistiţiu şi un nou acord privind ostaticii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.