Regatul Unit a acceptat o solictare a Uniunii Europene (UE) de prelungire a perioadei aplicării provizorii a acordului comercial post-Brexit, cu scopul de a lăsa suficient timp Parlamentului European (PE) să ratifice documentul, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului lui Boris Johnson, relatează AFP.
”Azi (marţi), am convenit să prelungim până la 30 aprilie termenul-limită al ratificării acorduui de către UE”, a anunţat purtătorul de cuvânt.
Aplicarea provizorie a tratatului, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, urma să se încheie iniţial la 28 februarie, însă PE a anunţat că are nevoie de mai mult timp.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este dezamăgitor faptul că UE nu şi-a încheiat procedurile interne la termenul convenit, având în vedere incertitudinea pe care-o creează acest lucru întreprinderilor şi cetăţenilor ambelor părţi. Aşteptîm ca UE să respecte noul calendar”, a insistat purtătorul de cuvânt britanic.
O examinare aprofundată a acestui text - de 1.250 de pagini - în PE a început la jumătatea lui ianuarie.
Eurodeputaţii speră să se exprime prin vot în martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...