Marea Britanie a trimis miercuri, din greşeală, zeci de scrisori prin care a anunţat cetăţeni ai Uniunii Europene că trebuie să părăsească ţara – o eroare cu atât mai jenantă cu cât drepturile cetăţenilor UE după Brexit sunt în curs de negociere, relatează Reuters.
Ministerul de Interne de la Londra a anunţat că a demarat o anchetă după ce aproximativ 100 de scrisori au fost trimise cetăţenilor din alte ţări UE, anunţându-i că vor fi îndepărtaţi de pe teritoriul Regatului Unit în baza legii imigraţiei.
“Un numpr limitat de scrisori a fost emis, din greşeală, şi analizăm urgent de ce s-a întâmplat acest lucru. Îi contactăm pe toţi cei care au primit această scrisoare pentru a clarifica faptul că o pot ignora”, a explicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Este foarte clar că drepturile cetăţenilor UE care locuiesc în Marea Britanie rămân neschimbate”, a adăugat ea.
Eva Johanna Holmberg, un profesor universitar finlandez, căsătorită cu un britanic, a declarat pentru The Independent că nu i-a “venit” să creadă ce vede, când a primit scrisoarea.
Deşi Marea Britanie a promis un acord generos pentru cetăţenii UE după Brexit, nu există încă un acord privind modul în care vor fi apărate drepturile cetăţenilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...