Statele Unite dau pagina relaţiilor lor acre cu Germania din vremea lui Donald Trump, iar noul secretar american al Apărării Llyod Austin a anunţat marţi, în cadrul primei sale vizite la Berlin, o suplimentare cu 500 de militari a trupelor americane în această ţară şi a lăsat în surdină diferendul cu privire la gazoductul Nord Stream 2, relatează AFP.
”Azi (marţi) sunt fericit să anunţ că vom creşte prezenţa forţelor americane în Germania”, a anunţat Lloyd Austin, în prezenţa omoloagei sale germane Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK.
In a surprise announcement, U.S. Defense Secretary Lloyd J. Austin III said 500 additional U.S. personnel will be stationed in Germany to "strengthen deterrence and defense in Europe."
— DW Politics (@dw_politics) April 13, 2021
It's a turnaround from the plan by former President Trump to reduce troop presence in Germany. pic.twitter.com/8fAyAT8p7y
”L-am informat pe ministrul (german al Apărării) cu privire la intenţia noastră de a posta în permanenţă aproximativ 500 de militari americani în regiunea Wiesbaden încă din această toamnă”, a precizat primul conducător afroamerican al Pentagonului.
”SEMN FOARTE PUTERNIC”
Acest anunţ rupe cu preşedinţia lui Trump, în cursul căreia miliardarul a criticat în mod neîncetat o lipsă de implicare financiară a Germaniei în securitatea germană în cadrul NATO.
”Este o veste excelentă faptul că preşedintele (Joe) Biden a anunţat nu doar că abandonează planul retragerii, ci că, din contră, aceste trupe de aici, în Germania, se consolidează”, a salutat ministrul german, care consideră acest lucru drept ”un semn foarte puternic de unitate”.
miliardarul newyorkez a luat măsuri în vederea unei reduceri a prezenţei militare americane în Germania - un pilon al apărării NATO după al Doilea Război Mondial.
Acest anunţ a provovat un şoc în Germania. Trump reproşa Berlinului că nu participă suficient la bugetul NATO şi că nu-şi finanţează propira apărare. El a decis în iulie 2020, fără să se consulte cu cineva, o redesfăşurare în afara Germaniei a aproximativ 12.000 de militari americani staţionaţi în această ţară.
Mai multe oraşe - precum Grafenwöhr din Bavaria, principala bază americană în Europa, unde Elvis Presley a susţinut un concert în timpul serviciului său militar - depind efectiv de prezenţa a mii de militari americani în funcţionarea economiei lor.
Americanii s-au instalat în Germania după înfrângerea celui de-al Treilea Reich. Însă, după sfârşitul Războiului Rece, prezenţa militarilor americania scăzut.
În întreaga Germanie, numărul militarilor americani a scăzut de la 200.000 în 1990 la 34.500 în prezent.
Atacurile lui Trump au surprins cu atât mai mult, cu cât americanii au investit puternic, în ultimii ani, în modernizarea bazelor lor germane, din care şi-au trimis militari în misiuni în Irak şi Afganistan.
Membri ai armatelor statelor membre NATO se antrenează în acest baze în mod regulat.
SANCŢIUNI
Anunţul lui Austin constituie o dovadă a unei ”încălziri” a relaţiilor Statelor Unite cu Germania, grăbită să dea pagina Trump.
În pofida unei origini germane îndepărtate, Donad Trump a transformat Berlinul, începând din 2017, într-unul dintre ţapii săi ispăşitori preferaţi, pe care l-a acuzat, de asemenea, de faptul că aduce prea multe maşini în Statele Unite sau de cumpărarea de gaze naturale de la Rusia.
Secretarul american a Apărării a promis că Germania va ”continua să fie un partener important în domeniul securităţii şi economiei” Statelor Unite ”în anii viitori”.
”Acesta este motivul pentru care o consolidare a relaţiilor noastre cu Germania este o prioritate a administraţiei Biden-Harris”, a declarat Lloyd Austin.
Controversatul proiect Nord Stream 2 al unui gazoduct care să lege Rusia şi Germania - pe cale de finalizare şi căruia Statele Unite i se opun - ar urma să nu mai afecteze această relaţie.
”Ne-am exprimat opoziţia faţă de acest acord şi faţă de influenţa acordată Rusiei. Însă nu vom lăsa această problemă să se pună de-a curmezişul formidabilei relaţii pe care o avem cu Germania”, a promis Austin, un general din Forţele terestre (US Army) în retragere.
Noul Guvern democrat american a avertizat, însă, în ultima perioadă, că ”orice entităţi implicate” în construirea gazoductului - inclusiv numeroase întreprinderi germane - vor fi sancţionate de către Statele Unite în cazul în care nu ies ”imediat” din proiectul Nord Stream 2.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.