Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a discutat sâmbătă cu preşedintele SUA, Joe Biden, pentru prima oară de la începutul crizei dintre Israel şi Hamas în Gaza, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut, la rândul său, o convorbire telefonică cu şeful Casei Albe, cea de-a cincea în decurs de o săptămână, relatează Times of Israel.
Potrivit agenţiei palestiniene de ştiri WAFA, Mahmoud Abbas i-a vorbit lui Joe Biden despre "necesitatea de a opri toate atacurile şi de a respecta dreptul umanitar internaţional" în Gaza.
Liderul Autorităţii Palestiniene i-a spus lui Biden că respinge complet strămutarea palestinienilor din Gaza.
Abbas a solicitat, de asemenea, să fie permise "coridoare umanitare" în Gaza pentru a livra apă, electricitate, combustibil şi provizii medicale palestinienilor.
Şi premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a avut a cincea convorbire telefonică cu preşedintele american Joe Biden de la declanşarea războiului cu Hamas în Gaza, în urmă cu o săptămână. Biroul lui Netanyahu a informat că premierul i-a mulţumit lui Biden pentru sprijinul profund al SUA, precum şi pentru vizitele secretarului de stat american Antony Blinken şi a secretarului apărării Lloyd Austin din ultimele zile. Netanyahu i-a împărtăşit lui Biden şi ceea ce a văzut în timpul vizitei sale de sâmbătă în comunităţile din apropierea Fâşiei Gaza. Cei doi au convenit să continue să ţină legătura.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.