Forţele speciale afgane au ucis un important lider Al-Qaida care era căutat de Statele Unite, a anunţat sâmbătă serviciul de informaţii, citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Abou Muhsin al-Masri, un egiptean considerat numărul doi Al-Qaida în sub-continentul indian, a fost ucis în provincia Ghazni, în centrul Afganistanului, a anunţat pe Twitter Direcţia Naţională de Securitate. Aceasta nu a oferit alte detalii despre operaţiune şi nici când a avut loc. 

Numele de Al-Masri figurează pe lista celor mai căutaţi terorişti de FBI. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Un mandat de arestare pe numele său a fost emis de Statele Unite în decembrie 2018 după acuzarea sa de acordare de sprijin unei organizaţii teroriste străine şi pentru complot în vederea uciderii de cetăţeni americani, potrivit FBI. 

Operaţiunea contra lui Al-Masri intervine în momentul în care au loc negocieri de pace în Qatar între guvernul afgan şi talibani.             

Aceste negocieri au fost organizate după un acord încheiat în februarie între talibani şi Statele Unite, în cadrul căruia miliţiile islamiste afgane s-au angajat să nu mai permită extremiştilor străini să fie prezenţi pe teritoriul Afganistanului. 

Faptul că talibanii, în acel moment la guvernare în Afganistan, găzduiau Al-Qaida pe teritoriul afgan a fost motivul invaziei ţării de Statele Unite după atentatele din 11 septembrie 2001.                

 

               

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.