O serie de lideri europeni au luat poziţie împotriva ascensiunii populismului, înaintea alegerilor europene, cu speranţa de a-şi mobiliza susţinătorii şi a galvaniza participarea la un scrutin în mod tradiţional puţin mobilizator, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alegerile încep joi în Regatul Unit şi Olanda, două ţări în care forţele antieuropene au vântul în pupă.

În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron, al cărui partid speră să refacă cărţile pe eşicherul de centru al Parlamentului European (PE), a îndemnat la ”construirea unei mari coaliţii progresiste” în faţa ”celor care vor să distrugă Europa prin naţionalism”.

Emmanuel Macron - al cărui partid şi aliaţi sunt cot la cot în sondaje cu Rassemblement National (RN, fostul FN, extremă dreapta) al lui Marine Le Pen - a dat alarma unui ”risc extremist” al ”dislocării Europei”, într-un interviu publicat marţi în presa regională.

După o mare adunare, sâmbătă, la Milano, sub conducerea şefului Ligii italiene Matteo Salvini, extrema dreaptă europeană regrupată sub steagul Europei Naţiunilor şi Libertăţilor (ENL, din care fac parte Liga, RN, FPÖ-ul austriac sau Vlaams Belang flamand) se află sub presiune în urma scandalului Ibiza-gate care a condus la implozia coaliţiei de drepta-extremă dreapta în Austria.

Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a denunţat luni ”o greşeală grea” a aliatului său din FPÖ Heinz-Christian Strache, care a demisionat din postul de numărul doi în Guvern în urma publicării unei înregistrări în care pătrea pregătit de un compromis cu Rusia.

Opozanţii lor politici s-au precipitat imediat în breşă.

Eurodeputatul belgian Guy Verhofstadt, cap de listă al grupului Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE), care speră să se alieze cu susţinătorii lui Emmanuel Macron, ce-şi vor face intrarea în PE, pentru a deveni astfel a treia forţă politică în hemiciclu, a profitat de acest lucru pentru a-l ataca pe Matteo Salvini.

”LA BĂTAIE”

”Dumneavostră şi prietenii dumneavoastră Strache, Le Pen, Orban şi Farage complotaţi şi sunteţi plătiţi de Putin pentru a disruge”, a acuzat el pe Twitter.

El l-a ”sfidat” apoi pe liderul italian, propunându-i o ”dezbatere unu la unu”. ”Spuneţi-mi unde şi voi fi acolo”, a lansat el.

La sosirea sa la o reuniune a miniştrilor de Externe europeni, la Bruxelles, germanul Michael Roth a apreciat că scandalul austriac ar trebui ”să fie o conştientizare (...) înaintea alegerilor europene” a faptului că ”statele membre ale Uniunii Europene (UE) nu ar trebui să fie date pe mâna naţionaliştilor şi populiştilor”.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, care urmează să plece din post la sfârşitul lui octombrie, a îndemnat ”la bătaie acolo unde merită să te baţi”, cu ocazia unei convenţii sindicale la Viena.

”Şi merită să spunem clar pentru viitoarele decenii şi pentru alegerile europene viitoare că sindicaliştii, social-democraţii şi creştin-democraţii şi alţii se ridică ca un singur om atunci când este vorba despre respingerea pericolului extremei drepte”, a declarat el.

Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat, sâmbătă, pe conducătorii politici europeni să ţină piept ”în mod categoric” ”curentelor care vor să distrugă Europa”.

Sylvain Kahn de la Fundaţia Robert Schuman apreciază că "mobilizarea familiei dreptelor radicale şi extremiste în această bătălie este ea însăşi o noutate”, în contextul în care, până în prezent, ”naţionalismele lor respective” îi făceau să refuze ”orice viaţă politică transfrontalieră şi supranaţională”.

Într-un studiu despre ”conversia Europei” a drepturilor extreme, publicat luni, el subliniază că aceste formaţiuni politice au ”deja (...) o influenţă sigură” asupra vieţii politice europene, mai multe dintre ele participând în prezent sau în trecut la coaliţii guvernamentale în UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.