Cel puţin 100 de morţi şi mai mult de 4.000 de răniţi este noul bilanţ provizoriu al exploziilor care au avut loc marţi seară în portul din Beirut, iar de miercuri Libanul va fi timp de trei zile în doliu naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Crucea Roşie a anunţat un nou bilanţ al exploziilor care au avut loc marţi seară în portul din Beirut, astfel că numărul celor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la 100, iar mai mult de 4.000 de persoane au fost rănite, relatează Reuters.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Preşedintele Michel Aoun a declarat că 2.750 de tone de nitrat de amoniu au fost depozitate în condiţii neconforme timp de şase ani şi asta ar sta la originea dezastrului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a stabilit pentru miercuri o întâlnire de urgenţă cu Cabinetul şi a spus că pentru următoarele două săptămâni ar trebui declarată stare de urgenţă, relatează BBC.

Aoun a mai anunţat că Guvernul va aloca cel puţin 66 de milioane de dolari (100 de miliarde de lire) din fonduri de urgenţă pentru gestionarea acestei situaţii.

„Asistăm la o catastrofă uriaşă”, a spus George Kettani, şeful Crucii Roţii din Liban. „Există victime şi pagube peste tot”.

Echipele de salvare continuă căutările şi este aşteptat ca bilanţul deceselor să crească.

Oficialii au spus marţi că au demarat o investigaţie pentru a afla cauza exactă a deflagraţiei, iar Consiliul Suprem de Apărare a transmis că responsabilii vor primi pedeapsa maximă posibilă.

Aparent, nitratul de amoniu a fost descărcat de pe un vas aflat sub sechestru în port în 2013, apoi stocat într-un depozit de acolo.

Libanul se confruntă cu o criză economică ce a reaprins vechi diviziuni, astfel în ultimele săptămâni au avut loc numeroase manifestaţii anti-guvernamentale. Totul, pe fondul crizei sanitare provocate de noul coronavirus.

În plus, tensiunea a crescut şi pentru că vineri este aşteptat un verdict în procesul deschis după asasinarea prim-ministrului Rafik Hariri în 2005, tot printr-o explozie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.